Thursday, July 07, 2016

Concediul 2016, Kefalonia, Grecia

luni 4 iulie 2016
In sfarsit a venit si momentul sa plecam in mult asteptatul concediu din 2016. Ne-am impachetat si pe la ora 20:00 am plecat spre Kefalonia, Grecia.
Drumul a fost foarte degajat, deloc aglomerat. Pe la ora 00:00 a trecut si Mona la volan ca sa dorm vreo ora, doua. Doar ce se poate intampla? Mergeam doar pe autostrada. Ei bine, pe la ora 1:40 m-am trezit din cauza Ioanei, era isterica, reconfigura in disperare traseul ala, nici ea nu mai stia pe unde e. A tras Mona pe dreapta, am trecut eu la volan si dupa cativa km am ajuns pe calea cea buna si s-a linistit si Ioana :)
Am platit autostrada de doua ori la sarbi(4,5€ si 1,5€), de 3 ori la macedonieni(cate 1,5€) si de doua ori la greci(1,2€ si 2,2€).

marti 5 iulie 2016
Ca sa nu mergem direct pe Kefalonia si ca sa scutim din caldura dar mai ales oboseala(nu avem aer conditionat la masina), la ora 6:00 am ajuns la prima destinatie, Paralia https://goo.gl/gNvK57. Am parcat aproape pe plaja, am intins cearceaful si pana la ora 16:00 am dormit putin, am facut baie si ne-a cam ars soarele. Ciudat ca suntem arsi toti 3, avand in vedere ca am stat doar sub umbrela. Tare-mi e ca ne-a prins soarele prin acea umbrela, pentru ca oricat ar parea de stupid, alta explicatie logica nu avem, chiar ne-am ferit maxim. Intre timp am fost informati ca te bronzezi cu brio sub umbrela, asta daca nu sunt protejate de UV.


Am tot auzit ca in Paralia te simti ca la noi la mare. Aproape adevarat, plin de romani si plaja este destul de aglomerata, dar in niciun caz ca la noi. Nisipul este fin, fara pietre, scoici si fara mizerie! Drept e ca noi am fost pe plaja mult in lateral, nu in centrul statiunii.


La ora 16:00 am fugit de pe plaja, trebuia sa cautam umbra, ne-a ars crunt soarele. Ne-am echipat cu haine de strada si am plecat la plimbare prin statiune, pe la umbra. La aproape toate terasele ai meniul scris in limba romana(nici nu e de mirare la cati romani sunt pe aici). Pentru 11€ am primit 10 mici din carne fara bicarbonat sau alte “ingrediente”, multi cartofi prajiti, rosii, castraveti si ceapa care nu era iute, suficient ca sa ne saturam toti 3.
Am cumparat si cateva suveniruri, casti BeatsAudio pentru Denis, magnet de frigider pentru un stresant, 1,5€ un porumb prajit(nu ca suvenir)...


Retrag ce-am zis mai devreme cum ca plaja nu este aglomerata. Noi am fost mult in lateral, la margine, nu in buricul statiunii unde este foarte aglomerata plaja si chiar te simti ca in Romania. Tot a doua, a treia persoana este un roman :D


Pe seara, dupa ce a apus soarele, am plecat spre Nidri de unde vom lua bacul catre insula Kefalonia. Pe traseul Paralia – Nidri am platit de 4 ori autostrada(2,2€, 2,4€, 2,4€, si 3€). Prima taxa de 2,2€ am platit-o doar din cauza ca am plecat din Paralia, altfel platesti doar 3 taxe de autostrada.

miercuri 6 iulie 2016
Am prins ploaie torentiala si pe portiuni mici, am dormit cam 2 ore pe drum, in masina, deloc confortabil pentru niciunul dintre noi. La ora 4:00 am ajuns in portul Nidri https://goo.gl/qHWlQ4 si am parcat fix in fata bac-ului. Am mai chinuit vreo 3 ore de somn.
Ne-am trezit in final si am mers la o taverna unde eu am baut un fresh de portocale, Mona un cappuccino iar Denis a infulecat o omleta cu paine prajita. Total de plata 13€. Pozele nu sunt puse in ordinea cronologica.


In caz ca doresti sa mergi pe vreo insula, iti recomand sa rezervi din timp locul pe bac sau o sa patesti ca un nene care a ramas in port asteptand inca vreo 7 ore pana la urmatorul transport.
Inghesuiala maxima pe bac, la masini ma refer, distanta de o palma intre ele. Pentru pasageri este loc suficient, multi dintre noi stateam intinsi pe bancile puse la dispozitie.
Dupa 2 ore am ajuns pe insula Kefalonia in portul Fiskardo https://goo.gl/4QERPK. Prima impresie: cum dracu poate sa fie apa atat de albastra?!
 

Debarcarea s-a facut foarte rapid, erau o gramada de alte masini si oameni care asteptau imbarcarea. Am introdus in GPS coordonatele orasului Agia Effimia si ne-a dus fara problema pana la intersectia catre plaja Assos unde drumul era blocat(a treia poza). Se pare ca acum 2 ani, in 2014, a fost un cutremur si o parte din drum s-a surpat, asa ca l-au inchis. Am luat-o pe un traseu alternative si vai steaua lui drum, daca ma intalneam cu o bicicleta, unul din noi trebuie sa de-a inapoi. Asta ca sa va imaginati cat de inguste sunt drumurile pe acolo.


Dar Ioana s-a comportat exemplar si ne-a scos fix unde trebuia, de fiecare data, chiar daca ne-a bagat prin curte pe la oameni :))


La ora 14:00 am ajuns la Afrodite Apartments unde avem cazarea. Linistea este data la maxim, conditiile sunt foarte decente. Doua camere, ambele cu clima, chicineta si baie. Cabina de dus este foooarte mica, exclus abordarea lui de catre doua personae simultan, daca stii cum zic ;). Am scapat sapunul pe jos si nu m-am putut apleca dupa el, m-am pus pup si l-am cautat cu mana.
Am despachetat, am mancat, am atipit vreo 2 ore dupa care am iesit sa vizitam statiunea. Foarte micuta, linistita, cu magazine de suveniruri, mini marketuri si terase.
Plaja, deci nu stiu cum sa zic, efectiv incap pe ele(sunt doua) vreo 50 de persoane, cu tot cu cele din apa :)). Am vazut poze mai vechi expuse pe pereti unde suntem cazati si nu a fost intotdeauna asa, plajele erau mult mai incapatoare.



joi 7 iulie 2016
M-am trezit pe la ora 8:00 si m-am apucat de scris pe blog. Denis si Mona inca dorm neintorsi, au acumulat oboseala de pe drum.
Suntem la fel de arsi si sensibili la razele soarelui, nu-l suportam nici cu tricourile pe noi. Presimt ca astazi nu parasim apartamentul, petrecem si noi o zi ca vampirii si tratam cu muuuulta crema hidratanta. Cel putin nu pana spre seara cand se ascunde soarele dupa munti.
Nu stiu daca o sa fie o zi interesanta, ce pot insa sa va spun e ca o sa urmeze cateva zile cu plaje spectaculaose! Ceva in genul


Plictiseala maxima in camera, ne-am carat sa vizitam una alta. Prima destinatie fiind Lacul Melissani. Spectacol! Garantez ca pozele nu pot prinde realitatea. Adancimea este de 15m si se vede foarte bine fundul lacului, cam atat de limpede este apa. Si acel albastru... n-am cuvinte. Aveti dovada clara ca si unele barci, fie ele pline cu pasageri, pot levita ;)
Pentru cele 10-15 minute, vei plati 7€ de caciula. Pentru copiii sub 12 ani o sa scoateti din buzunar doar 4€.


Era racoare pe acel lac si nu-ti mai venea sa pleci, doar ca n-am avut de ales :)). Inteligenti grecii, iesirea se face fix printr-un magazin plin de suveniruri, multe chiar foarte faine. Atat de faine ca am lasat si noi o mica avere acolo.
Urmatoarea destinatie Pestera Drogarati, asta daca tot eram in zona. Intrarea este de 5€ pentru adulti si 3€ pentru copiii sub 12 ani.
Imediat ce am inceput sa coboram treptele se simtea racoarea ce ne astepta in pestera. Am inteles ca in aceasta pestera se tin si concerte, cam atat de incapatoare este. Sunt convins ca acustica este si ea superba. Mi-a placut foarte mult, chiar mai mult decat Pestera Ursilor de la noi.


A fost foarte fain si racoros, o locatie de neratat. La iesire n-a lovit putin caldura, ne-am asezat la o terasa si am lins o inghetata.


Si ziua nu este gata :))
Cand ne intorceam de pe traseul de azi, am vazut pe marginea soselei o plaja mica, discreta. Asa ca la ora 19:00 cand soarele se ascunde dupa munte, ne-am indreptat catre acea locatie. Fantastic de fain! Toata plaja doar pentru noi, nu ca ar avea loc mai mult de 8-10 persoane acolo :))
Dar era umbra pe plaja, umbra in apa si chiar soare in apa pentru vreo 20 minute, pana s-a ascuns soarele de tot dupa munte. Apa numa buna de imbaiat. Singurul dezavantaj ar fi pietrele, n-ai ce cauta acolo fara papuci pentru apa. Noi am stiut ca o sa trebuiasca si i-am luat cu noi.




vineri 8 iulie 2016
Azi ne-am trezit de dimineata si am naufragiat pe plaja Antisamos. Cand zic de dimineata, la 9:15 faceam prezenta si puteam numara pe degete persoanele de acolo. Am ales aceasta plaja pentru ca aveam unde sa ne ferim de soare, destui pomi faceau umbra.


Fiind atat de dimineata, apa era cam rece, doar Denis a avut curaj sa intre. Pe la ora 11:00 mi-am facut curaj si am intrat in apa si am mai iesit la ora 14:00 :). Monei inca-i este frica sa iasa la soare, asa ca a preferat sa stea in siguranta la umbra pomului.
Eu am luat tricoul ca sa nu ma arda soarele, echipamentul de snorkeling(labe, ochelari si tub), camera de filmat si n-am mai iesit 3 ore din apa. Am avut motiv, senzational!

La un moment dat o sa urc si o filmare... si a venit


sambata 9 iulie 2016
Inainte sa incep cu ziua de azi, trebuie neaparat sa va povestesc o intamplare de azi noapte. Pe la 00:30 s-a gandit Denis ca ar trebui sa se puna la somn, intrerupatorul de la bec(de unde am facut poza) find in diagonala camerei fata de pat. A stins becul si cand s-a asezat pe pat, la ratat cu mare succes si a aterizat direct pe plasa cu chips-uri, alea verzi care se vad in poza. Imaginati-va cand au explodat pungile cu chips-uri ce galagie a facut. Mona s-a trezit sperita nestiind ce s-a intamplat. Denis nu era atat de speriat si o calma pe ma-sa, s-a lovit doar la mana putin. Un chips nu mai este intreg, are nevoie de lingurita sa-i manance :))


Mona si cu mine ne-am trezit la ora 8:00, am mancat si ne-am pregatit de plecare pe plaja Myrtos. Cu Denis a fost mai greu, abia, abia s-a dat trezit si mancarea i-am luat-o la pachet.
A fost o zi "plictisitoare", fara prea multa actiune, pe plaja de la 9:30 la 15:00. Am facut baie, au fost valuri(pentru prima data), am stat putin si la soare, am facut poze, Denis s-a dat cu parapanta...
Pe plaja sunt portiuni cu nisip fin, portiuni cu pietricele mici, cu pietricele mai mari si maricele. In apa doar pietre, dar este foarte fain ca sunt toate rotunde, atat in apa cat si pe plaja si nu te inteapa.
Apa este de un albastru asa cum vezi in poze, chiar atat de real se vede si asta nu doar de sus, chiar si de cand intri in apa. Din pacate, pe cat de frumoasa este culoarea, pe atat este de tulbure, nu vezi mai nimic la 1 metru distanta.




Dupa o dupamasa relaxanta in camera, fiecare a facut ce-a vrut, am incheiat ziua de azi cu o plimbare prin linistita Agia Effimia.


duminica 10 iulie
Azi ne-am trezit mai repede deoarece mergem pe plaja Petania care este mai departe de orasul unde stam.
Iar am fost aproape primii pe plaja, putini oameni. Dar este ok, asta inseamna ca gasim usor loc de parcare si mai ales ca ne punem pe plaja unde vor muschii nostri. De data asta ne-am hotarat sa ne asezam pe sezlonguri, cel mai probabil trebuie sa facem ceva consumatie ca sa nu platim pentru ele.
Dupa vreo 2 ore a venit o domnisoara si ne-a luat comanda, Mona si-a luat un frappe, 2€, o nimica toata. Dupa vreo 10 minute apare si un nene cu bonul in mana, 6€ pentru sezlonguri si umbrela :)). Chiar si asa, tot este cu 3 lei mai ieftin ca pe plaja din Eforie Sud unde primesti aceleasi doua sezlonguri si umbrela pentru 30lei. Macar pe noi nu ne-a inghesuit nimeni pe plaja, spre deosebire de eforie unde isi intindeau cearceaful pe jos fix la umbra umbrelei inchiriate de tine :P
Na bun, ca idee, eu am facut putina baie, m-am dat o tura cu camera prin apa cam tulbure si n-am vazut mai nimic. Ba chiar faceam atac de panica cand ma trezeam cu cate un bolovan enorm la juma de metru de mine, bolovan care nu iesea deloc din apa. Da, cam asta era vizibilitatea, maxim 1 metru. Si am cucait putin la umbra unui bolovan. Denis a facut si el putina baita de dimineata dupa care s-a intins pe sezlong si somn de voie pana pe la ora 14:00. Cand s-a trezit a exclamat "cata lume pe plaja, mai devreme erau mai putini". Mona a fost cea mai activa, azi a intrat in apa de foarte multe ori, mai mult singura.
Asa, apa, era sa uit, pe alocuri era calda si foarte faina, pe alte locuri era rece de-ti inghetau oO-le. Plaja cu pietricele si nisip, apa arata fantastic! Merita sa-ti petreci o zi pe ea.



Seara am petrecut-o in orasul Argostoli, doar asa o plimbare ca sa avem activitate. Destul de mare agitatia, comparativ cu alte orasele de pe insula, dar nu la fel de agitat ca Timisoara, Eforie, Constanta sau orice alta statiune de pe la noi. De tinut cont ca Argostoli este cel mai mare oras de pe insula.
Ne-am oprit la o terasa sa mancam o prajitura, simteam nevoia de ceva dulce. Dupa ce-am primit nota de plata, 16€ pentru 3 prajituri si o cupa de inghetata, 3 pahare cu apa si gheata au fost din partea casei, doar lui Denis i-a priit acel dulce :)). Daca nu esti atent, te-au jefuit instant.
Am mers la pas cap-coada, vreo 2 ore. Am intrat prin buticuri sa mai vedem una alta, Denis si-a luat tricou cu "This is Sparta", am facut poze cu yacht-urile saracilor si pe la ora 23:00 am ajuns si noi la camera, cam rupti.



luni 11 iulie 2016
Greu azi, se vede ca este luni, Mona abia a deschis ochii, Denis refuza sa deschida ochii si e doar ora 8:00 :))
Clar, azi n-am facut mai nimic, Denis si-a continuat somnul pana la ora 13:15, Mona a cucait putin iar eu m-am plictisit maxim.
In sfarsit s-a mobilizat Mona, este deja ora 113:30, avea pofta de nectarine, si am plecat la ceva cumparaturi. Ulei de masline, alune caju, si mai multe feluri de alune, alte delicatese dulci, nectarine si iaurt bun de zici ca este smantana.


S-a pus Mona sa faca ceva de mancare si speram sa-l convingem pe Denis sa paraseasca pestera. Adica camera in care merge aerul conditionat e un frig de te zbarlesti tot.
Gata, s-a hotarat, pe la maxim ora 16:00 plecam pe plaja Xi si Mona o sa conduca pana acolo. Nu ne stresam prea tare, si daca se rataceste, din nou, tot pe insula ramane, nu ajunge prea departe :))
O sa vedem cum o sa se descurce cu urcatul si coboratul muntilor, a deformat, deja, tot podul pedalier din dreapta.
Si tot eu am condus, nicio sansa cu ea prin muntii astia.
Pe drum ne-am oprit sa facem poze cu plaja Myrtos, de undeva de foarte sus, foarte faina plaja.


Ultimii aproximativ 10km pana la plaja Xi am avut parte de cel mai prost drum de pe insula, zic eu, plin de denivelari care-ti rup masina daca ai viteza mare.
Pe la 17:30 am ajuns pe plaja si rosu! Nisip rosu! Arata intr-un mare fel plaja asta, are ceva aparte combinatia de culori.


Intrarea in apa se face foarte lin, si bebelusii de cateva luni pot face baie. Find foarte mica apa, este si foarte calda, ideal pentru copii. Cand a vazut Denis jucariile de apa pentru copii, aproape ca mergea pe apa si nici ca l-ai mai luat de la ele, pana chiar inainte sa se intunece si atunci cu scandal. Ne-am distrat amandoi impreuna cu alti copii. A zis ca mai vrea pe plaja Xi :)


Filmarea are peste 4 minute si tot mi se pare ca am pus putin :))


La una din sarituri am calcat mai ciudat si m-a durut cateva minute genunchiul stang, n-am dat prea mare importanta pana a doua zi aproape de dimineata cand m-am trezit cu o durere crunta, nu mai pot indoi piciorul :(. Cert e ca minuanata plaja Xi ne-a sleit de puteri si trebuia sa mancam ceva ca sa ne reincarcam bateriile.

Dupa un scurt dus pe plaja Xi, deja se intuneca, am mers in vizita in oraselul Lixouri doar ca sa ne umplem seara(a se citi stomacul) cu ceva. Spectacol de frumos oraselul, desi era noapte. Ne-am oprit la o terasa unde eu si Denis am mancat cartofi prajiti cu branza, bacon si sos, Mona o salata greceasca cu cartofi prajiti. Au meritat toti cei 11€, am fost plini pana in gat, nu mai intra nimic.

Ne-am mai plimbat putin si pot spune ca Lixouri este un oras al pasarilor de noapte, la ora 23:30 era plin de lume, foarte multa forfota, agitatie si foarte viu. Am mai cumparat cateva suveniruri si gata, ne-am carat, facem cam o ora pana la cuibusorul nostru.




marti 12 iulie 2016
Groaznica ziua asta pentru mine, spuneam mai sus de accidentul la genunchiul stang, m-am trezit de durere, nu stiam cum sa-mi mai asez piciorul sa nu ma mai doara atat de tare. Ieri, incalzit si facand continuu miscare, n-am simtit nimic. Dar cum peste noapte "s-a racit", a inceput calvarul.
Este ora 14:20 si Mona s-a pus sa gateasca ceva de mancare, urmand ca pe la ora 16:00 sa plecam catre oraselul Assos care ne-a fost calduros recomandat de Cora. Azi nu mai are scapare, Mona o sa conduca :D si a condus.
Stiti zicala aia "today was not a good day for sience"? Adica "azi nu a fost o zi buna pentru stiinta". Chiar nu a fost. Dupa problema cu entorsa de la genunchiul meu, am plecat toti din camera, am tras usa dupa noi si am inchis cheia in interior, bagata in broasca... Avem 3 balcoane cu usi mari, cum era normal, toate inchise. Mona a trebuit sa conduca si s-a simtit ca la scoala de soferi, condusul prin munti nu se aseamana deloc cu soferitul prin oras. Toata a transpirat de frica si se ruga sa nu fie nimeni pe drum, sa se termine repede muntii. Ca sa fie perfect, un gard din beton nu a avut loc de noi si a dat putin in aripa dreapta, um fleac, iasa la polish. Am ajuns pe plaja Assos unde au napadit tantarii pe noi, sange proaspat. La intoarcere deja se intuneca si pe langa ca era traumatizata de frica, si-a uitat si ochelarii de vedere in camera, asa ca a trebuit sa conduc eu. Cam asta a fost pe scurt ziua de azi. Acum sa o luam in detaliu.
Cum ne-am propus ca astazi sa dormim cat vrem, sa nu mai fim conditionati de "trezire, mancat si fuga pe plaja". Nu ne-am mai trezit la 8:00 ci la 8:30, fain, nu? Oricum am frecat-o fiecare cu ce-a vrut pana la ora plecarii, 16:30. Eu o frecam de durere pentru ca nu stiam cum sa mai stau, Denis a frecat touch-ul la telefon si Mona a frecat-o cu gatitul.
Fiind tarziu deja, grea treaba asta cu frecatul, ne-am impachetat rapid si la fel de rapid am tras usa dupa noi fara sa fi luat si cheia. Lasa ca ne intoarcem deseara si rugam pe tanti sa ne deschida. Stiti ce se intampla daca lasi cheia in broasca in interior si incerci sa deschizi cu o alta cheie din exterior? Nu? Stati ca va zic eu. Bagi cheia si nu intra complet, raman 2mm mai in afara si din cauza asta nu o poti rasuci in broasca. Noi suntem obisnuiti de acasa sa incuiem usa si sa tragem de cheie in afara, putin, ceea ce am facut si aici, asa ca a fost posibil sa o descuiem din exterior. Deci nu s-a terminat chiar catastrofal seara asta, 22:30 fiind ora la care am ajuns la camera. Dar cand ne-a zis tanti ca daca este cheia in broasca, ea n-are cum sa descuie usa, ci trebuie sa sune la cineva din Sami sau Argostoli, 50-60 euro interventia, ne-a cam inmuiat telescoapele.
Drumul pana la plaja Assos a fost un chin pentru Mona, curbele in fir de par, mai ales in urcare sau coborare, nu e simplu ca si soferitul prin oras, asa ca toata era "emotionata", ca sa nu zic altceva. Cand venea o alta masina din sens opus, drumul extrem de ingust, mai ca nu inchidea ochii si ce-o fi, o fi. A frecat toate buruienile de pe marginea drumului, tufele de mure erau preferatele ei. Cica: de unde sa stiu eu ca sunt mure.
In final am ajuns in oraselul Assos care are niste stradute concepute pentru biciclisti, veneau masini din fata, motiv pentru care un gard nu a avut loc de noi, s-a apropiat usurel de noi si ne-a dat de ne-a julit. Nu-i bai, iasa la polish.


Gata, ziua a fost compromisa, s-a dus pe p... laja voia buna, nu pe plaja noastra. Si totusi, plaja Assos este incredibil de frumoasa, apa foarte linistita si ireal de limpede, amatorii de snorkeling au ce face o zi intreaga in acest micut golf. Peisajul pare rupt de realitate, casutele colorate pe partea dreapta asezate pe deal ca niste piese lego, muntele impadurit si ruinele cetatii in partea stanga, pe mijloc apa albastra cu yacht-uri ale oamenilor saraci. Intrarea in apa este destul de lina, copii se pot juca fara probleme in apa deloc rece.
Putina mizerie pe plaja, cateva peturi, chiloti... La umbra te nenorocesc tantarii, foarte infometati si agresivi.


Ne-am plimbat putin prin Assos, nici n-ai cum sa te plimbi prea mult, in 10 minute l-ai facut de la un capat la celalalt capat. Este foarte frumos, ingrijit, cladirile, florile si vegetatia dau o personalitate aparte localitatii.


Pe la ora 18:50 ne-am hotarat sa mergem pana sus la cetate, un drum de 1,8km, doar ce se poate intampla, am doar genunchiul in pioneze. Mai grav e ca eu am fost cu ideea :). Traseul se parcurge in aproximativ 40 minute, fara sa te grabesti. Cararea este lata si frumos pavata pana la poarta cetatii, cu banci plasate strategic ca sa-ti mai tragi sufletul, nu ca ar fi foarte greu urcatul. La un moment dat intalnesti un panou in care-ti sunt oferite doua alternative: 800m pe trepte, spre stanga sau 1200m in continuare pe cararea frumos amenajata, spre dreapta. Daca aveti timp, recomand sa alegeti varianta de 800m la urcare si cea de 1200m la coborare. Sincer sa fiu, nu stiu pe unde merge si unde ajungi efectiv la cetate pe acele trepte, cert e ca nu ne-am intalnit cu acea Poteca alternativa, n-am intalnit-o pe niciunde, deci garantat puteti viziona mai multe parti ascunse ale ruinelor. Noi eram presati de apus si de un genunchi subred, altfel alegeam varianta de 800m la urcare... Tocmai am aruncat un ochi pe google maps si am gasit cararea mai scurta care duce in partea din spate a insulei, la Castel, cel la care noi nu am ajuns :(, vezi aici link. Noi am mers pe acest traseu. Ba mai mult, daca te uiti atent o sa vezi exact conturul fortaretei care se intinde pe aproape toata insula. Practic noi am vizitat cam 5% din ruine...
In drum spre cetate, mai sus pe carare, peisajul asupra golfului este unul mirific, de la dreapta la stanga munti cat vezi cu ochii iar la poalele lor golful albastru al oraselului Assos. Iti este imposibil sa nu scoti aparatul foto, telefonul(fie el si Nokia 1110) sau matura si sa nu imortalizezi momentul.


Exact cum stiam, cetatea este o ruina, putine ziduri mai stau in picioare, vegetatia revendicand tot acel spatiu. Desi in interior este pietruita o carare, vegetatia impiedica vizualizarea ruinelor, putine locuri putand fi fotografiate.


Mona a profitat si a facut o sedinta foto.


Si gata, am coborat inapoi in orasel cu cateva minute inainte de apus si intunericul sa-si revendice drepturile. Ne-am imbarcat si am plecat catre casa. Mona din nou distrusa, pe langa frica teribila fata de inaltimi si serpentine, nu si-a luat ochelarii si vedea aproape la fel de bine ca un liliac. Cum am urcat si am coborat de la cetate, s-a incalzit genunchiul si puteam sa-l flexez cat de cat fara sa ma urc pe pereti de durere, asa ca am trecut eu la volan si am salvat situatia.
Am ajuns la camera, tanti cea draguta ne-a deschis camera, un dus rapid si direct pe laptop sa-mi dau drumul la diareea de cuvinte, acum cat sunt proaspete in minte. Am pus doar o parte din pozele pe care mi-am propus sa le urc pe blog, chiar si pentru astea am asteptat vreo 2 ore jumatate, groaznic netul azi.
Gata, suficiente aventuri pentru o singura zi, ne bagam la somn sa visam curcubee si unicorni :)


PS: o completare la ziua de ieri, in Assos sunt doua plaje mirifice ferite de ochii lumii si inaccesibile de pe pamant, se poate ajunge la ele doar pe apa. Poate va bate gandul sa mergeti pe ele, sa fiti singuri. Asta este locatia si o poza


miercuri 13 iulie 2016
E deja miercuri, 1:48, a aparut un unicorn...
Aseara Mona a pus telefonul sa sune la ora 6:00 ca sa fotografieze rasaritul. Cand a sunat alarma, la oprit si a zis "nu am chef azi", exact cum a zis Chirila, las', maine.
Azi chiar ne-am trezit cand am vrut, aproximativ pe la ora 10:00, chiar trecut bine de 10:00. Am avut o noapte nu tocmai placuta, durerea de genunchi s-a accentuat, am resimtit din plin efortul de la vizitarea castelului. Asa ca de dimneata ne-am deplasat la farmacie, cu masina, la nici 300m distanta. Acum tratez cu bumbi de paracetamol tot la 8 ore si arcoxia tot la 12 ore, un tricou(de sacrificiu) umed bagat la congelator inlocuieste cu succes cuburile e gheata, 15 minute tot la 2 ore. Multam fain Andrei ;)
Azi n-am facut nimic, mancat, mutat de pe pat pe wc, pe canapea, la masa, iar in pat... Mona nu vrea niciunde fara mine, Denis nu iasa din camera fara ma-sa, se pare ca eu sunt sufletul petrecerii. Sper ca pe maine sa fiu mai mobil si sa iesim pe o plaja undeva. Deci nimic intereant pe ziua de azi...



joi 14 iulie 2016
A sunat telefonul la ora 5:50 si la ora 6:16 am reusit sa ne dam jos din pat ca sa pozam/filmam rasaritul. Sunt 200m pana la malul marii, deci am mers cu masina :)). Din cauza genunchiului meu, in continuare incerc sa nu-l fortez, desi pare ca este in regula, nu mai simt deloc durere si chiar am dormit foarte bine. Mona a facut poze in stilul ei, pe plaja, pe burta, cautand pozitia si cadrul ideal, eu am setat camera pe time lapse la 5 secunde, am apasat butonul si am luat un loc comod pe balustrada din beton :)




Dupa sedinta foto ne-am intors la camera si somn de voie pana pe la ora 11:00 si ceva. Am mancat, ne-am jucat cu menta si pe la ora 14:00 am plecat spre plaja Makris Gialos, o minune de plaja cu nisip auriu, apa calda, culoare verzui-turcoaz si foarte limpede desi erau valuri, intrarea in apa facandu-se destul de lin si doar nisip pe jos. Plaja este lata, plina de umbrele si sezlonguri dar si cu plaja unde-ti poti pune patura si umbrela ta. Sunt amenajate dusuri, cabine de schimb, terasa cu bar, parcare foarte mare cu cel putin jumatate din locuri la umbra pomilor.
Erau 3 feluri de umbrele, albastre si rosii cu sezlonguri din aluminiu si galbene din paie cu sezlonguri din lemn. Am precizat culorile si materialul deoarece difera pretul, cele rosii si albastre 6€ si cele din lemn 8€. La cele din lemn aveai la dispozitie si o cutie metalica cu cheie ca sa-ti poti pune lucrurile de valoare, sa nu le porti de grija cand intri in apa.
Mona si-a comandat un coffee frappe si o sticla la jumate de apa, 3,8€.


Ne-am carat de pe plaja cu intentia de a manca ceva in Lassi, eventual sa mai dam o tura printer tarabele cu aceleasi produse ca peste tot in Kefalonia. Am mers cateva minute, am parcat si am luat-o la pas sa gasim ceva de macare. Nu ca ar fi vreo problema gasire tavernelor, efectiv sunt lipite una de alta. Ne-am apropiat de una si imediat a sarit chelnerul pe noi, pur si simplu te rapesc de pe strada, sunt ca rechinii, simt foamea din tine :))
Pentru 33€ am primit o sticla de 1,5L apa plata rece, Denis a primit o Pizza Inferno despre care a spus ca este extrem de buna, Mona a primit o portie mare de ceva cu o denumire dubioasa si care continea spagette cu carne de pui, ciuperci si parmezan, iar eu o salata greceasca.


Cu burtile pline am plecat sa vizitam putin orasul. Dupa vreo 50m am constatat cu stupoare ca suntem in Argostoli :)), asa ca ne-am intors la masina si am mers pana in Sami unde am facut 2-3 poze, am mancat o inghetata foarte buna si ne-am intors la camera. Dus, blog, facebook si somn, maine ne trezim cand vrem.


vineri 15 iulie 2016
Dovada ca ne tragem din reptile, naparlim :)


Gata si ziua de azi. Fiind ultima zi pe insula, am ales sa revizitam plaja Xi cu al ei nisip rosu. La a doua vizita nu mai este atat de spectaculos, deja esti familiarizat cu toate cele si nu te mai surprinde nimic. Ne-am dat putin cu o canoe, Mona a baut o bere, eu am zacut pe sezlong ca sa mai menajez genunchiul.



Am plecat de pe plaja si ne-am oprit in Lixouri sa mancam si sa mai aruncam un ochi pe timp de zi, noaptea l-am mai vazut o data.
Mancat, plimbat putin, cumparat mai una alta si ne-am indreptat spre camera, azi facem bagajele si maine de dimineata decolam.
ps: era sa uit, astazi am avut pentru prima data parte de nori, au aparut cam pe la ora 19:30 :D


sambata 16 iulie 2016
Ne-am trezit la ora 7:00, mancat, impachetat si deplasat la Fiskardo de unde luam bacul inapoi pe continent.
Cand am plecat din Agia Efimia, tocmai a inceput sa picure, asa putin, cat sa nu zici ca nu a plouat. Este singurul oras nepozat, desi acolo am stat. Asa ca de undeva de sus l-am imortalizat si pe el.


In asteptarea bacului, ne-am plimbat putin prin orasel, am cumparat ceva suveniruri(da, iar... penultima poza), ne-am urcat pe bac si asta a fost. Gâza din poza e aia de face scandal teribil prin Grecia. Era sa uit, am prins un vant si niste valuri de ne-a activat instant raul de mare, mai putin lui Denis.



Am ajuns pe continent si direct soc, am intrat in trafic, aglomeratie, inaintat in treapta 1 si asta din cand in cand...
Practic ne-am deplasat cu toata viteza inainte inspre directia Atena, urmatorul popas din acest concediu.
Am urmat acest traseu https://goo.gl/WT8c9A, ulterior ne-am dat seama, de fapt ne-a zis cineva cand eram pe bac, ca puteam merge pe traseul Poros - Kyllini https://goo.gl/yOZ44x care este mai scurt si mai rapid cu o ora si 100km. Ar fi fost mai scump cu vreo 5€ bacul, fix cata motorina am consumat in plus.
Pe traseul https://goo.gl/WT8c9A am platit podul de la Rio 13.30€(alah damn it!) si 6,4€(2,5€, 1,8€ si 2,1€). Practic doar din cauza podului pot spune ca am iesit in gaura cu cel putin 13€ :(
Ca sa nu punem ce autostrada am platit, vai steaua ei, o singura banda pe sens. Limitele de viteza erau 40-50-60km si se mergea cam la x2 :D, adica chiar bine.
o sa apara pe aici o filmare cu "autostrada", candva... anul asta

Am ajuns la Hotel Aristoteles din Atena, 102€ pentru 2 nopti, 3 adulti. Deci hotelul asta este pe o straduta deocheata, pana si receptionera ne-a recomandat sa ducem masina in parcarea de dupa colt, 14€ doua zile, ca o sa fie mai in siguranta ca pe strada. A precizat foarte clar ca noaptea sunt sanse maxime sa-ti sparga geamul si sa-ti vandalizeze masina.
Camera este foarte mica iar peisajul de pe geam este unul "pitoresc".


duminica 17 iulie 2016
Atena, orasul pe care visam de mult timp sa-l vizitam. Dupa 12 ore de mers pe jos, cu scurte pauze publicitare, am ajuns la camera rupt de durere picioare, rupt de oboseala, asa ca nu va mai scriu nimic azi, cu atat mai mult ca maine am in fata 1300km de parcurs.Oricum merge ca o prastie internetul si alea vreo 30 de poze pe care vreau sa le urc o sa dureze o vesnicie. Cand ajung acasa o sa finalizez povestea.
Pana data viitoare, vă țuc si va multumesc ca ne-ati urmarit vacanta.
Eventual vedeti la Mona pe facebook ceva poze https://www.facebook.com/streulea.monica
Si la mine sunt cateva de azi https://www.facebook.com/crististreulea
Gata, reluam povestea. Ne-am trezit la 7:10, am luat micul dejun si am plecat sa vizitam Acropole, pe traseul acesta. La ora 8:20 strazile erau aproape pustii, ici colo cate o persoana. Dupa primele 200m pe acele stradute inspre directia turistica Acropole, nu puteai sa treci peste mirosul apasator de urina si al gunoaielor ce zaceau pe jos langa tomberoane si nu numai. Trotuarele erau lipicioase, efectiv simteai jegul de pe dalele patrate care nici ele nu erau intr-o stare prea buna, aproapte toate sparte si deformate, trebuia sa fi atent sa nu te impiedici in ele. Nici drumul nu era mai ok, tot petecit si valurit, un cosmar pentru soferii pe 2 si 4 roti. Toate magazinele aveau grilaj metalic, fara exceptie, ceea ce-ti insufla o stare de nesiguranta. Avand in vedere ca absolut totul in jur era vandalizat de inscrisuri cu graffiti sau afise identice: stalpi, usi, grilaje, ziduri, suportii si ghivecele de flori, banci, mese, scaune, scari, borduri, etc., ne intrebam cum poate sa fie atata nepasare in acel oras?! Se vedea clar ca unele cladiri au fost zugravite recent si aratau impecabil in zonele unde graffiti nu a acoperit culoarea... Nu zic nimic despre cersetori si persoane fara adapost care dormeau pe banci, pe jos...
In apropiere de zona turistica deja a inceput sa se schimbe putin peisajul, mai putine obiecte vandalizate(intr-un fel sau altul), zic mai rare, nu lipsa toala a lor, proprietarii spalau trotuarele, vitrinele magazinelor, aranjau si stergeau mese/scaune iar prezenta ocazionala a unei hartii sau vreun pet indica ca pe acolo cineva chiar facea curatenie sau turistii sunt mai educati.
Acesta este traseul pe care l-am parcurs si cateva poze in care am surprins o mica parte din ce ne-au vazut ochii


Si am ajuns la intratea in muzeu, de Acropole zic. Mai multe planuri tarifare, in functie de obiectivele de vizitat si in functie de categorii de varste, elevi...
30€ de persoana pentru toate obiectivele, 7 la numar.
20€ de persoana doar pentru Acropole.
15€ de persoana pentru elevi si studenti din afara EU
10€ de persoana pentru persoanele din EU cu varsta peste 65 ani.
Gratuit pentru oricine sub 18 ani, studentii din EU, profesori cu elevi, persoane cu disabilitati.
Perfect! 2x 30€ pentru noi si un bilet gratuit pentru baiatu', vrem sa vedem tot, sa nu ratam nimic :)
Programul este de la 8:00 la 20:00.


Am intrat si am realizat cat de mici suntem comparativ cu ce urma sa vizitam, si am vizitat


Dupa ce am vizitat Acropole, ne-am indreptat spre un al doilea punct de vizitat, Agora antica, o asezare de prin anii 500-400 îc. Cladirea lunga cu multe coloane a fost restaurata, practic au reconstruit cladirea pastrand zidurile inca existente. Sub acoperisul lui gasiti statui, statuete si un muzeu cu foarte multe obiecte interesante. Programul este de la 8:00 la 20:00.


Ne-am indreptat spre urmatorul punct de vizitare, Libraria lui Hadrian. Sincer sa fiu nu stiu ce inseamna, dar avea niste coloane faine de pozat. Programul este de la 8:00 la 15:00.


Urmatorul punct de atractie a fost Roman Agora, un fel de piata pentru comercianti. Pentru mine doar niste ziduri:P. Pe drum am cumparat cateva suveniruri. Programul este de la 8:00 la 15:00.


Si gata, dupa ce-am baut toti 3 vreo 5 litri de apa, ne-a lovit foamea pe la ora 15:00. Am intrat pe straduta cu restaurante unde efectiv esti vanat si aproape ca te iau cu forta la ei in restaurant. Iti dau meniul pe tableta ca sa vezi exact cum arata ceea ce primesti. Noi am intrat la Εύχαρις, unde pot sa spun ca am mancat pana la limita in care nu te mai puteai misca. Monei i s-a facut pofta de o bere, am contribuit si eu la goliera halbei.



Cu o deosebita lene ne-am indreptat spre urmatorul loc e vizitat, Keramikos, un vechi cimitir si un muzeu cu multe statui si pietre funerare deosebite. La poza cu taurul am vrut sa-l tin de oO, dar doamna care pazea a spuns "no fuuny pictures"(fara poze amuzante). In ultima poza se pot vedea pietrele care alcatuiesc zidul cum sunt cioplite sa potriveasca perfect, ca la jocul Tetris.
Programul este de la 8:00 la 19:30.


Bun, Mona a inceput sa faca scandal, vrea neaparat sa vada Muzeul Acropolis inainte sa se inchida, desi era doar ora 17:00 si programul de vizitare este pana la ora 20:00. Cum eram deja lesinati de la caldura si de la lenea ce s-a instaurat cand am mancat, Muzeul Acropolis e la doar 1.9km fata de Keramikos. Am mers pe jos, cu greu, baut inca 2 litri de apa, plin de buticuri foarte atractive, cumparat alte suveniruri si in final am ajuns. 5€ intrarea  de persoana, intrarea se face ca la aeroport cu scanarea de bagaje, trecerea se face prin "usa" detector de metale. In interiorul muzeului nu ai voie cu niciun fel de geanta sau rucsac. Daca ai asa ceva la tine, se pot lasa la vestiar, gratuit.
Inca de la intrare in curtea muzeului poti vedea pardoseala din sticla transparenta si sub se vad ruine. Si in interior, din cand in cand pardoseala este din sticla si se pot observa vechi ziduri. Mona toata transpira cand se uita in jos, asa ca mergea doar pe lateralele incaperilor.
Apai sa stiti ca 3 ore sunt putine, nici nu-ti dai seama cum trec de repede.
In interiorul muzeului, pe langa obiectele expuse, o sa gasiti WC-uri, terasa cu bar, un fel de sala de cinema unde puteti viziona diverse filme legat de istoria lui Acropole, in alt loc alte proiectii cum s-au restaurat unele statui, magazine cu suveniruri... Am poposit cateva minute si pe la bar pentru un pahar cu apa rece si un cappuccino cu lapte si zahar.
Noi ne-am zgarcit, dar eram deja prea obositi sa mai cautam acel ghid audio in engleza pentru suma de 3€, sunt sigur ca am fi aflat mult mai multe detalii.


Gata, s-a facut ora 20:00 si am parasit incinta. Mai trebuie sa va spun ca n-am reusit sa vizitam inca 3 puncte de pe biletul cumparat? Apropo de bilet, pe el ai efectiv alte mici 8 bilete pe care ti le rupe la intrarea in incinta locatiei pe care o vizitai.
In tot acest timp am avut GPS-ul cu mine si introduceam coordonatele ca sa fim sigur ca mergem in directiile corecte. Am introdus numele hotelului si pe drum spre el ne-am mai ales cu cateva suveniruri :)). De aranjamentele teraselor nu mai zic cat de fain erau plasate, direct pe trepte, sus pe acoperisul caselor. Tot felul de ciudatenii prin magazie, cum ar fi pantof telefon, ceasuri ciudate, am pozat si o harta a obiectivelor turistice pentru care aveam bilet de vizitare.


Imediat ce am iesit din zona turistica, nu mult, vreo 5-700m, am ajuns din nou pe acele strazi dubioase, doar ca de data aceasta erau populate cu toate natiile de emigranti dubiosi de s-a ridicat parul pe mine doar la gandul ca trebuie sa trec printre ei.
Daca de dimineata am vazut doar mizeria lor, acum am vazut si gunoaiele care au facut-o. Sa ne intelegem, mizeria era in continuare pe strazi. Ca sa explic exact ce inseamna acea mizerie, imaginati-va cum locatarii de la cateva blocuri duc gunoiul jos si il depoziteaza pe trotuar, pe drum, la 2-3-5m de tomberoane si nu in pungi cum ti-ar veni normal in minte, ci direct din galeata pe jos. Acum intelegeti ce spuneam ca trotuarele sunt lipicioase si simti efectiv jegul? Panicati fiind, am inaintat printre ei, m-am uitat pe GPS si orice ruta de ocolire parea ca nu o sa ne scape de acea oroare. Pe trotuarul din dreapta un nene aranja pe marginea drumului cateva perechi de adidasi folositi, precis sutiti de pe la ceva turisti care si-au lasat masina in strada. Intorc capul spre strada din stanga si unu urina pe zid si se scurgea pe trotuar. Mai in fata 2-3 magazine de-a lor, ciorchine de ei in fata intrarii. Mona avea aparatul foto la gat, tinea cu ambele maini de el si ne asteptam ca oricand sa puna careva mana pe el. Treceam de pe un trotuar pe altul ca sa evitam grupurile. Pe niste trepte o tanti vizibil "high", era in lumea ei, delira, prin jegoasele haine se putea vedea silueta unei epave fara vreun viitor... Se vede doar dupa imbracaminte si igiena personala ca sunt foarte saraci, needucati si cel mai probabil viitori infractori. Pentru o fractiune de secunda mi-a trecut un gand prin minte sa filmez sau sa pozez ce-mi vedeau ochii, acel neuron vinovat de acest gand a facut implozie imediat dupa ce s-a scurs acea fractiune de secunda, proasta idee.
Sa mai aud pe careva ca se plange de prazilienii din Timisoara, sunt o nimica toata pe langa ce-am trait acolo.
Vreo 10 minute de cosmar si imagini de neimaginat, ca de miros n-are rost sa va mai spun... Am iesit de pe acele stradute in una mai mare cu 4 benzi pe sens, urma sa o traversam si mai aveam 50m pana la hotel. Usurare, totul este ok. Cica pe drumul de intoarcere cumparam niste apa. La cat de infipt era morcovul numai la apa nu ne-am mai gandit. In fata hotelului Mona se hotaraste sa urce in camera in timp ce eu traversez la buticul de peste drum sa cumpar apa. Denis a zis ca vine cu mine, desi i-am zis sa urce cu ma-sa in camera. Cica "vin cu tine sa fiu sigur ca nu ti se intampla ceva". Toata baza e in el :))
Eu am facut un dus si somn de voie, Mona s-a chinuit vreo 2-3 ore sa urce cateva poze pe facebook, greu cu netul la ei. Intre timp a avut parte de un concert de urlaturi pe holurile hotelului, cineva avea ceva de impartit cu altcineva, usile nu erau izolate fonic... Eu chiar eram obosit, n-am auzit nimic.

luni 18 iulie 2016
Greu ne-am trezit, a sunat telefonul la 7 si ne-am ridicat din pat la 7:40. Mic dejun, urcat la camera, impachetat, recuperat masina intacta din parcarea platita, incarcat bagaje in ea si am plecat.
Destinatia Thesaloniki unde urma sa facem o pauza, cel mai probabil pe o plaja. In final ne-am oprit tot in mizeria de Paralia, era in drum, efectiv ocoleam doar vreo 5-8km in total. Unde voiam initial aveam un plus de aproape 160km(dus-intors). Prea obositor, prea mult timp pierdut, prea cald.
Traseul Atena - Paralia, 440km, am ales aceasta ruta si ne-a costat fix 30,25€(taxe autostrada), platita in 12 rate inegale.
In Paralia ne-am oprit la o pizzerie sa mancam. Eu am comandat o salata cu ton, Denis o pizza Quattro Formaggi iar Mona o salata Cezar si salata de vinete. Foarte bun a fost, iar ne-am saturat de abia mergeam.
Cat timp am stat la masa, in spatele nostru la o masa era un grup de romani. Prazilieni fitosi cu ifose si mofturi de 2 lei. Daca ii serveam eu, ii scuipam intre ochi. Si totusi chelnerul le-a zambit si le-a facut pe plac. Imi este mila de comerciantii din Paralia, sincer. Imi este mila deoarece sevirea noastra a fost una cat se poate de normala, nimic iesit din comun fata de servirea lor.
Spuneam mai sus ca Paralia este o mizerie si nu, nu m-am referit efectiv la statiune, nici nu stiu sa explic, luat asa per total, m-am simtit aproape ca intr-o statiune din Romania. Singura exceptie fiind comerciantii care stiu sa faca comert.
Ca idee, la dusurile de pe plaje nu se foloseste sapun sau sampon, in multe locuri si scrie treaba asta, dar... produse romanesti, dacaaa stii cum zic :(


Bine, fuckit, vorbe de prisos, poze unde am mancat si cateva poze de pe plaja din Paralia.


Colegii de la lucru si prietenii stiau ca am plecat catre casa, asa ca le-am trimis un scurt filmulet :P


Pe la ora 19:00 am plecat din Paralia in directia Romania, vreo 700 si putini km. Imaginati-va ca din Timisoara pana in Constanta am 800km :))
Ne-am oprit pe la ora 00:15 in Nis unde eu am dormit vreo 4 ore. Am condus 50km si m-am oprit din nou, nu ma simteam suficient de odihnit. Ca sa va imaginati cat de obosit ma simteam, am oprit intr-o statie peco, langa masina de politie, am stins farurile, oprit motorul, tras frana de mana, crapat 2 degete geamurile fata, am bagat cotul drept in volan si am pus capul pe mana. Nu mi-am dat jos nici centura. Fix dupa o ora jumatate m-am trezit in aceiasi pozitie. Zici ca m-a zidit Manole, eram țapăn. M-am dat jos din masina si mi-au pocnit cam jumatate din incheieturi.
Urcat la volan si blana pana in Romania.
Autostrada am mai platit doar in Macedonia 4,5€ si in Serbia 6€, daca-mi amintesc bine.


marti 19 iulie 2016
Plecat de acasa in 4 iulie, seara, si am ajuns inapoi acasa dimineata pe 19 iulie. Chiar am simtit ca am fost in concediu.
Am parcurs in total aproximativ 3500km, am consumat vreo 170 litri de motorina si am cheltuit in total aproximativ 1700€. Avand in vedere ca in aceasta suma este inclus absolut totul, adica cazarea(423€ 10 nopti), motorina, taxe autostrada, mancare, suveniruri etc., as spune ca n-am cheltuit foarte multi bani pentru 14 zile(exclus aprox 2 zile de drum).
100% o sa revenim candva pe Kefalonia, 10 zile au fost prea putine, n-am putut vedea tot si oricum merita retraita vacanta pe aceasta insula, din orice punct de vedere.
In Atena sigur nu o sa mai ajungem, am vazut ce era de vazut, ne-a ajuns.
Paralia clar o sa fie exclusa din start ca o viitoare posibila vacanta.
In cazul in care va ganditi la o vacanta pe Kefalonia, recomand ca si cazare Afrodite Apartments, doamna Mina.
Este relativ central, accesul in oricare parte a insulei fiind de aproximativ 15-35km, plaja Skala fiind cea mai departata, la 50km.


Si gata, miercuri la lucru, doar eu, Mona intra duminica in productie :)