Concediu 2019, Rodos, Grecia
Ziua 1, marti 24 septembrie 2019
Pentru acest concediu am făcut rezervarea de prin noiembrie 2018 prin Christian Tour și ne-a costat 1015 euro. La acești bani, pentru două persoane, avem inclus la hotel de 3 stele: mic dejun și cină, avionul și transferul de la aeroport la hotel, piscina. Singurul dezavantaj este că avionul pleacă de la Cluj iar asta a însemnat să ne trezim la 3:30 dimineața ca să ajungem la aeroport cu 3 ore înainte de decolare.
Zborul a fost plăcut, am primit mâncare, dulciuri și de băut iar transferul la hotel a fost rapid, foarte bine organizat.
La ora 16:00 am ajuns la hotel, am făcut check in-ul la Hotel Orion, dar cum camera noastră avea ceva probleme cu apa, ne-au cazat la hotelul vecin, Rhodian Rose, iar pentru acest lucru am primit o camera deluxe, în loc de una standard. La acest hotel wifi este gratuit, comparativ cu 10 euro cat costa la hotelul Orion unde trebuia să fim cazați inițial. Am mai plătit 10,5 euro pentru tot sejurul, taxa de stațiune, taxa care variază la preț în funcție de câte stele are hotelul.
Am ajuns la cameră, aproape că nici nu am despachetat și am fugit direct pe plaja din orașul Faliraki, unde suntem cazați. Înainte de plaja am oprit la un centru de închirieri mașini unde am platit 170 euro pentru un Renault Clio, pentru 6 zile. Asta masina serioasa, 1.2 benzina, veche de ceva ani buni, AC-ul era aproape degeaba, cativa martori de prin bord erau astupati cu banda izolatoare :)). Neimportant, sa fie ieftina si sa ne care peste tot.
După vreo oră ne-am întors la cameră și ne-am pregătit pentru cină. Foarte buna mâncarea și diversificată, totul avea gust foarte bun. N-am gustat din tot ce era pe acolo :)), dar avem timp sa o facem. Cert este că tot ce am mâncat a fost foarte gustos.
După cină am plecat la plimbare prin stațiune. Foarte fain că este sfârșitul lui septembrie, nu este deloc aglomerat, cu toate că temperatura nu scade noaptea mai jos de 21-22 grade, iar ziua 26-27 grade.
Spre deosebire de locurile pe unde am mai fost, în Faliraki am găsit locații deosebite ca și construcții, de exemplu, aproape fiecare bar sau restaurant este construit și aranjat cu o anumită temă si nu este chicios, arata chiar bine.
Inapoi, in drum spre hotel, am dat de un Aquarium unde Mona nu prea a vrut să mergem seara, nu azi, voia sa mergem a doua zi pe lumina. Dar nu conta, în interior este doar lumina artificiala. Deci foarte fain a fost, specii de pești și alte vietăți marine cum nu am mai văzut până acum, exceptând la TV. Proprietarul ne-a întrebat dacă dorim sa atingem pisica de mare și o caracatița. DA! VREM. Doar eu, Mona a zis nu. Perfect, ea doar a filmat și pozat.
Am ajuns praf la cameră, cel puțin eu, Mona avea o energie de parcă era dimineața. Nu știu când mi s-a rupt filmul, Mona a zis că era aproximativ ora 22:00.
Am dormit ca în puf, salteaua este extrem de moale și pufoasă, te afunzi în ea.
Somn ușor! Am avut :))
O zi petrecuta aproape integral pe drumuri, nu prea am beneficiat de concediu in aceasta zi. Dar nu este nicio problema, de maine incepem sa ne si plimbam.
Ziua 2, miercuri 25 septembrie 2019
O nouă zi de aventura tocmai a inceput, ne-am urcat in masina cu directia Rodos Old Town. L-am luat la picior in detaliu. Când în final ne-am oprit, după 5 ore, la o pauza de bere și suc, am constatat că am vizitat toate punctele pe care le-am stabilit pe listă încă de acasă. Si anume: The Archaeological Museum of Rhodes, The Roloi Clock Tower, Palace of the Grand Master of the Knights of Rhodes.
Poze?! Cateva zeci, sute...
O sa incercam sa detaliem putin experienta avuta in fiecare loc in parte. Dar nu, n-ai cum, toata experienta a fost amestecata, plimbarea pe strazile orasului vechi de la un obiectiv la altul. Plin de turisti, terase cu personalul care incercau sa te "pescuiasca", grupuri organizate si foarte galagioase, foarte multe persoane spre a treia tinerete. Foarte greu sa explicam experienta din aceasta zi.
Rodos Old Town este foarte bine intretinut, contrastul intre vechi si nou este foarte frumos combinat, o placere sa te plimbi pe strazile orasului vechi. Asa de fain a fost incat sigur ne vom intoarce.
The Roloi Clock Tower, 5 euro de persoana și orice băutură inclusa in prețul biletului. Panorama oferita din turnul ceasului este spectaculoasă. La fel și berea la draft, foarte bună.
<
Aquariumul din Rodos este interesant se vizitat, de preferat înaintea celui din Faliraki 😁, în primul rând că este la subsol și este foarte răcoare, dar sunt și diverse animăluțe conservate, gen: 3 rechini, broasca țestoasă și mai o specie de peste mare. Ca sa nu spunem de acea scoica enorma, nu m-am gandit vreodata ca poate sa ajunga atat de mare. Dacă e sa compar cu Aquariumul din Faliraki, nu este atât de spectaculos și variat, aici sunt acvarii mai mari cu pești mari.
5.5 euro biletul de persoană.
După vizita la aquarium am plecat în plimbare spre parcarea unde am lăsat mașina, bineînțeles că am ales traseul cel mai fain, pe faleza. In drum mai aveam de vizitat una alta, n-ai cum sa te plictisesti, incontinuu apare ceva nou. Ne-am oprit sa drăgălim o grămadă de pisici care abia așteptau să fie băgate in seamă 🤗, apropo de asta, este locul cu cele mai multe pisici pe care l-am vizitat pana acum. Am făcut multe poze cu cele 3 mori de vânt care erau foarte frumos restaurate și chiar păreau functionale. O banca inteligenta cu panouri solare pentru incarcarea wireless a telefoanelor. Am ajuns si in locul unde a fost una dintre minunile lumnii, Colosul din Rhodos, acum doar marcat cu niste statui. In port erau barci de pe care se vindeau suveniruri, magazine plutitoare.
Am ajuns la mașină, era totul în regula, nici o amendă 😁 in geam, deci am parcat într-o parcare fără plata si asta pentru ca este dubios cu parcarea pe acolo, multe restrictii si se dau amenzi pe banda rulanta. Chiar de unde am inchiriat masina ne-a specificat clar ca sa fim atenti pe unde lasam masina pentru ca nu este deloc amuzant cu amenda.
Ne-am îndreptat spre cazare, era deja ora 19 și urma să luăm cina.
Nu știu dacă v-am mai spus dar mancarea este fenomenală, foarte gustoasa, în fiecare seară sunt mancaruri diferite și foarte bine gătite. Nu știi ce să alegi, chiar ne gindeam sa facem complimente bucătarului si suntem destul de siguri ca pina la sfârșitul sejurului ne facem noi curaj să îi zicem 😁.
După cină am făcut plimbarea de seara pe străzile din Faliraki unde nu am fost cu o seara inainte. Destul de rupți, pe la ora 22 am plecat spre hotel să ne încărcăm bateriile pentru ziua urmatoare.
Ziua 3, joi 26 septembrie 2019
Și ne-a sunat ceasul la ora 7:30, ca în fiecare dimineață 😁, sa nu pierdem timpul dormind.
După micul dejun am plecat spre plaja Prasonisi care este la o distanta de aproximativ 80 km de locul unde suntem cazati. Aceasta distanta am parcurs-o cam într-o oră jumate, am uitat sa zic, pe aceasta insula 85% dintre mașini sunt închiriate, 10% sunt autobuze care circula foarte incet iar restul de 5% sunt localnici.
Parcarea era la discreție, pe nisip, dar totuși organizata, nu fiecare cum l-a taiat capul.
Am ajuns la plajă și am rămas profund impresionati, ne simțeam ca în desert, o plajă extrem de lată, foarte lunga și mult nisip fin, vântul batea destul de tare, ideal pentru cei care faceau windsurfing și parasurf. Era foarte multa lume dar raportat la suprafata plajei, parea goala.
Aici, pe o parte a plajei este Marea Egee iar cealalta parte pe Marea Mediterana, practic poti alege in care mare vrei sa faci baie, nu ca ar fi fost vreo diferenta :))
Am stat noi putin la plaja am facut o gramada de poze, dar cum ne plictisim repede ne-am gindit sa ne luam bagajele si sa traversam apa spre insula Prasonisi. Aceasta insula devine peninsula in momentul refluxului, noi nu am mai avut rabdare sa se retraga apa si am traversat prin apa pana la brau cu bagajele deasupra capului. Da, am trecut dintr-o parte in alta in picioare, prin apa.
Ajunsi pe micuta insula, Mona a ramas pe plaja iar eu m-am gindit sa explorez putin insula, descult, proasta alegere... plin de pietricele foarte mici care intepau foarte tare. La urcare a mai fost cum a fost, dar la coborare mi-a cam parut rau, am avut talpile sensibile la orice pietricica sau denivelare vre-o 3 zile, nu mai puteam sa merg descult.
Cum acest concediu e scurt, mult prea scurt si mult prea multe de vizitat, pentru noi 7 zile se cam numeste excursie, ne-am indreptat spre urmatoarea plaja din lista noastra, Genadi Beach. O plaja foarte lunga, vreo 12km, nu foarte lata, cu pietricele colorate, apa foarte limpede in care pietricelele se vad ca un curcubeu. Este prima data din toate concediile de pana acum in care am vazut o astfel de plaja, unica in felul ei as putea spune. Am stat si pe aceasta plaja vreo 2-3 ore, n-am facut nimic special, plaja, baie si cam atat. Si gata, am plecat spre hotel deoarece se apropia ora cinei.
Si cum la noi nici un concediu nu se poate fara aventuri, mai bine zis nu ne putem obisnui cu sistemul grecilor de inchidere a usilor, am ajuns in fata usii si nu gaseam cheia. Am rascolit prin bagaje de vreo doua ori, prin masina... nimic. Clar am uitat cheia in camera sau mai rau, am pierdut-o. Dupa ce ne-am "spart" de ras in fata usii timp de vreo 15 minute, ne-am decis sa chemam proprietarul hotelului cu cheia de rezerva. Doamna care detine hotelul este o tipa foarte draguta si serviabila, asa ca in cel mai scurt timp a venit si ne-a deschis usa. Bineinteles ca in viteza noastra de dimineata de a pleca cat mai repede si sa nu pierdem timp, am uitat sa scoatem cartela si am plecat tragand usa dupa noi.
Ziua 4, vineri 27 septembrie 2019
Ora 7:30, trezirea, o noua zi, alte destinatii minunate pe care vrem sa le vedem.
Dupa micul dejun am plecat spre Lindos, unul dintre cele mai frumoare locuri de vizitat de pe insula.
Am parcat masina la intrarea in oras, in parcarea mare si gratuita. Orasul fiind foarte inghesuit nu prea e indicat sa intri cu masina, risti sa nu gasesti locuri de parcare care oricum sunt foarte putine si este cam scumpa, mai risti sa ramii blocat datorita ambuteiajului cand se intalnesc doua masini.
Am inceput urcarea pe stradutele inguste spre Acropolis, se poate urca si cu magarul pentru cine nu vrea sa depuna efort, o traditie veche in acest loc. Intrarea a costat 12 euro de persoana dar a meritat fiecare banut pe care l-am platit. Ruinele, coloanele, cladirile si privelistea ne-au impresionat la maxim.
Dupa muuuuulte poze si explorarea fiecarui coltisor al acestor ruine am hotarat sa ne plimbam pe stradutele inguste ale orasului Lindos. Un oras cum nu am mai intalnit pana acum, trotuarele ori sunt pavate cu mii de pietricele asezate manual, pe alocuri si in diferite forme, culori si modele, in alte locuri este vopsit totul in alb, case, inclusiv trotuarele si si drumul. Plin de magazine cu haine, suveniruri, cafenele, restaurante si foarte multa lume. Chiar daca era sfarsit de septembrie, spre surprinderea noastra, acest loc pot spune ca era destul de aglomerat. N-am rezistat sa nu cumparam si noi cate ceva, doar o geanta de plaja iar daca nu aveam un buget limitat, sigur nu ne opream doar la acea geanta 😁, tentatia este mare.
Si cum astazi inca nu am ajuns deloc la mare, am decis sa ne oprim pe plaja Saint Paul's bay beach care se afla intr-un golf cu apa foarte limpede si fara valuri. Plaja este mica, cu nisip, 10 euro 2 sezlonguri si umbrela.
Deci acest golf este pur si simplu frumos, ingradit de piatra cu doar 2 cai de acces, doar pe una dintre ele se poate naviga. De sus de la Acropolis se vede spectacol acest golf.
Cea mai tare a fost cabina de schimb, era magazia terasei de pe acea plaja, deci foarte tare :))
Ne-am balacit si am stat la soare vreme de 2-3 ore dupa care am plecat spre urmatoarea plaja pe care o aveam in plan pe ziua de azi. Cum va ziceam ca timpul e scurt, doar 7 zile, incercam sa vedem cat mai mult in cel mai scurt timp posibil, mergem zilnic pe doua plaje si mai combinam cu cate un punct de atractie.
A doua plaja de pe ziua de azi se numeste Pefki beach, o plaja cu nisip, apa limpede si foooarteee mult soare. Spre norocul nostru in tot concediu din Rodos nu am vazut strop de ploaie sau de nori, nu degeaba se numeste insula soarelui 😍. Pe aceasta plaja pretul pentru o umbrela si 2 sezlonguri este de 10 euro. Nu e chiar ieftin.
Am stat pe acesta plaja pana a apus soarele, iarasi zeci de poze si gata, am plecat inapoi spre cazare. Fara plimbarea de seara, azi vrem sa ne odihnim si sa incarcam bateriile pentru urmatoarea zi, parca suntem la maraton, nu in concediu.
Ziua 5, sambata 28 septembrie 2019
Ca sa nu ma repet, dimineata a fost ca si celelalte de pana acum 😀, micul dejun, plaja si puncte de interes pe care sa le vizitam.
Astazi incepem cu Butterfly Valley, intrarea a costat 5 euro de persoana si tot traseul se face pe jos care desi pare lung, l-am parcurs foarte repede.
In acest loc (vale) se gasesc din luna iunie pana in septembrie (in functie de ciclul vietii acestor fluturi/molii) o anumita subspecie "Jersey tigre moth", care traiesc aici din cauza umiditatii ridicate a acestei zone. Din pacate noi am vazut putine exemplare deoarece in septembrie este sfarsitul ciclului vietii lor. In plin "sezon", totul este acoperit de fluturi, pomi, pamant, plante. Pe timpul zilei stau nemiscati, rar vezi cate unul care zboara. Din pacate, in ciuda tuturor avertismentelor puse pe tot traseul de a se pastra linistea, turistii fac galagie, bat din palme ca sa-i sperie si sa zboare iar din acest motiv specia este una periclitata. Ei fiind o specie nocturna nu au energia necesara sa zboare si ziua si noaptea.
Ne-am plimbat pe traseul facut special pentru vizitatori, in liniste, vorbit in soapta, foarte frumos si linistit.
La iesire, tot pe unde am intrat, am vizitat si muzeul de istorie naturala, dragut si acolo, foarte multe specii de fluturi.
Tot pe lista noastra de "neaparat de vazut" se afla si Farma of Rhodes petting zoo, o mica ferma de vis in care poti interactiona cu animalele, intri in tarc cu ele, le poti hrani cu mancarea pe care o cumperi la intrarea in parc, poti sa le atingi si sa interactionezi cu ele. Pentru mine cele mai interesante animale au fost lemurienii deoarece pana acum nu am mai interactionat/vazut/atins aceste animale, foarte frumoase si concentrate strict doar pe mancare 😀, erai interesant doar daca aveai ceva de mincare in mana. Si hranirea strutilor din mana a fost o experienta unica, mi-a fost cam teama cand atingeau cu ciocurile de mana mea, sunt niste pasari foarte puternice si cind loveau cu ciocul de palma mea simteam lovitura 😅.
Tot in incinta acestei ferme am vazut si cel mai ciudat pom de lamai, erau gigantice, alungite si diforme.
Ne-am oprit si la terasa restaurantului sa ne racorim putin cu ceva de baut, pentru cine este flamand se poate servi si omleta din ou de strut.
Daca ajungeti pe insula, nu ratati acest zoo, nu o sa va para rau.
Plaja aleasa pentru aceasta zi a fost Thermes Kallitheas.
Aceasta locatie a fost construita de italieni in 1928 si a fost folosita in scop terapeutic datorita izvoarelor termale, renovata in 2007 este o locatie superba pt evenimente ( nunti, botezuri, etc) dar si pentru plaja. Este situata intr-un mic golf, cu apa limpede. Intrarea a costat 3 euro de persoana. Frumos, elegant si spectaculos. Am intrat si in loc sa mergem sa facem plaja, ne-am plimbat pe acolo ca intr-o statiune si ne-am pozat de ne-am plictisit. Nici in apa nu a fost deloc rau, linistita si limpede cu locuri adanci si mai putin adanci. Este si un izvor cu apa dulce(presupun) care se revarsa direct in mare si te poti baga sub el, daca-ti plac senzatiile reci :)
Cum spuneam, este selecta locatia, sezlongurile erau cu saltele, spatiu mare ca sa te poti invarti in jurul umbrelei.
Dupa plaja ne-am intors mai devreme la hotel ca sa luam cina si sa ne indreptam spre Rodos Old Town, neaparat trebuia sa mai vedem orasul vechi si seara, este la fel de superb ca si ziua dar parca seara este mai luminat si mai animat. Am luat din nou la pas toate stradutele si am facut o gramada de poze. Stiu ca ne-am ratacit, cu GPS-ul in mana habar nu mai aveam pe unde suntem si am fost nevoiti sa cerem indrumari de la un localnic.
La ce program incarcat am avut in acest concediu nu am reusit sa tinem pasul cu scrisul pe blog, am scris doar primele 2 zile si apoi am abandonat, era prea obositor si am preferat sa profitam de zilele putine pe care le aveam pe insula. Asa ca unele detalii din pacate nu le mai retin, avand in vedere ca scriem continuarea acestei excursii dupa un an 😇.
Ziua 6, duminica 29 septembrie 2019
Azi ca si destinatie avem Epta Piges-Seven Springs.
Dupa cum suna si denumirea, aici sunt 7 izvoare iar in locatia respectiva traiesc liberi pauni. Va imaginati sa vedeti pauni care se plimba nestingheriti pe acolo? Pe drum, tufisuri, pe terasa, sus pe cladiri... Sunt destul de obisnuiti cu prezenta omului, pastreaza distanta dar nu sunt speriati. La un moment dat un paun isi vedea de treaba cautand mancare si a trecut pe langa mine la niciun metru, deloc speriat sau stresat, nu m-a considerat absolut deloc ca fiind un pericol. Pfoai ce senzatie :)
Nu sunt doar pauni, mai erau rate, gaste...
Despre acest loc nu sunt prea multe de spus. Intrarea este gratuita, izvoarele sunt foarte apropiate unul de celalalt, aprope ca erau lipite. O terasa langa rau, la umbra copacilor unde poti servi diverse, ideal pentru relaxare.
Gata cu relaxarea, nu avem timp de asa ceva, noi eram chititi pe aventura, sa vedem si sa exploram, asa ca am pornit pe un traseu destul de accidentat fara sa avem o tinta anume, logic ca in slapi, asa cum suntem noi obisnuiti 😁. Frumos peisajul de munte, o plimbare frumoasa.
La intoarcere am vazut cateva persoane care mergeau spre o anumita locatie. Mai mult de curiozitate am mers si eu pana acolo unde am descoperit ca este un tunel prin care curge apa si se poate merge prin el. Apa nu este mai adanca de vreo 20-30cm, dar este rece si singura sursa de lumina este telefonul. Lung tunelul, nu se vedea lumina de la iesire din el. Interesant e ca nici nu te puteai intoarce, nu era loc de 2 persoane, ai intrat, asta e, mergi pana in capat.
La iesire am dat de un rau care curgea prin acea padure. Ne-am continuat drumul in directia in care mergeau si restul de turisti, probabil ca este ceva de vazut si pe acolo. dar n-am mers ca oamenii normali pe carare, noi direct prin apa.
Am fost la o cascada facuta de mana omului. Am incercat sa continuam traseul, parea ca mai este ceva de vazut, dar nu, cativa metri de carare pietruita si un canal prin care curgea apa.
Nu ne asteptam sa petrecem atat de mult timp pe aici, abia la ora 15:30 am ajuns la plaja, Tsampika Beach Intrarea se face pe o carare "presarata" cu bananieri, banal pentru aceasta zona dar inedit pentru noi, deci foarte exotica intrarea 😁, o plaja cu nisip amenajata foarte frumos, apa limpede. Putin cam banala aceasta plaja pentru noi, mai mult ne-am asezat "oasele" la soare ca sa ne odihnim dupa plimbarea avuta mai devreme.
Cum noi ne plictisim repede, ne-am carat spre urmatoarea destinatie, plaja Aghati Beach, plaja care se afla in apropierea castelului pe care urma sa il vizitam. Satui de soare ne-am asezat la umbra unui bolovan pe care l-am folosit ca suport pentru bagajele noastre (un fel de cuier😁). Nici aici nu am stat prea mult, suntem fitosi si greu de multumit. Nu este rea plaja, doar ca nu are ceva deosebit ca sa ne ramana o amintire inedita de aici. de altfel Tsampika Beach, ok dar nimic deosebit.
Inainte de apus ne-am hotarit sa plecam de pe plaja spre Feraklos Castle.
Acest castel nu este intr-o stare prea buna, este la propriu o ruina, abia se intelege unde au fost zidurile, in interior este totul daramat si plin de buruieni, dar privelistea de la inaltimea asta este superba, mai ales la apus am facut niste poze foarte reusite 😁.
Ziua 7, luni 30 septembrie 2019
Ne-a trezit ceasul si in acesta dimineata, ultima zi pe insula( miine dimineata plecam), putin agitati ca sa plecam cat mai repede de la camera, multe plaje, locuri de vizitat si mult prea putin timp.<
Astazi vizitam doua castele si daca ramane timp, puscam si doua plaje.
Primul castel de pe lista noastra de astazi se numeste Kritinia Castle. Ca sa ajungi la acest castel nu trebuie sa depui prea mult efort, este cale de acces cu masina pana aproape de intrarea in castel. Intrarea este gratuita iar acest castel este intr-o stare mult mai buna decat Feraklos Castle. Se vede ca a fost partial reconditionat si i s-a acordat mai multa atentie. Ca orice castel, este construit pe un deal iar privelistea din jurul lui este fabuloasa.
Cel de al doilea castel vizitat azi se numeste Castle of Monolithos. Intrarea este gratuita si la fel de interesant ca si Kritinia Castle, desi mai mic, poate chiar putin mai spectaculos. Accesul se face pe o poteca cu niste trepte din piatra. Odata ajuns sus realizezi cat de frumos este pozitionat si ce peisaj iti ofera acest castel. Iarasi cateva zeci de poze in toate pozitiile si impostazele. Interesant ca in interior este un fel de biserica si cumva am reusit amandoi sa nu o prindem in nicio poza, nu ca ar fi nu stiu ce pierdere, dar poate interesa pe cineva.
Ce mi se pare mie foarte interesant este ca am vazut foarte multi oameni trecuti de 50 de ani care vizitau castelele din Rhodos, chiar daca la unele accesul nu este foarte usor si trebuie depus putin efort ca sa ajungi la ele. La un moment dat cand plecam, era un domn trecut bine de a doua tinerete 😀, care urca usor cu carja, m-a impresionat pentru ca in alte tari ideea de a fi batran nu inseamna ca esti limitat. Bravo lor ca isi traiesc viata, sper ca si batranii din tara noastra cu timpul sa isi schimbe mentalitatea.
Dupa cum se vede ne cam plac castelele, cetatile, ruinele 😀, tot ce este vechi si are o istorie in spate iar in acest sens Rhodos e fix ce trebuie 😀!
In apropierea castelului se afla plaja Fourni Beach. Este o plaja mai salbatica, cu nisip, nu foarte populara in randul turistilor deoarece marea este mai agitata, cu valuri mai mari, nu este o plaja destinata familiilor cu copii mici. Motiv pentru care plaja era aproape goala. Ca de altfel orice plaja de pe aceasta latura de vest a insulei.
Dupa ce am lenevit putin la soare ne-am gandit sa exploram putin zona. Am urcat pe o stanca din apropiere care se intinde ca o limba pe mare, care s-a dovedit ulterior a fi o locatie istorica si de care nu stiam de dinainte ca exista. De la distanta poate parea banala dar cu cat o analizam mai amanuntit, am descoperit urme facute de mana omului, morminte sapate in piatra. Din ce am citit ulterior pe internet, respectiva locatie deservea inmormantarilor in apa. Interesant cum s-a pastrat totul aproape intact.
Dupa vreo 2 ore am plecat spre urmatoarea plaja din lista noastra. Pe drum Mona a vazut un pom plin cu rodii, i-au facut cu ochiul si o strigau ca vor sa fie culese. N-am scapat, a trebuit sa trag pe dreapta ca sa culeaga cateva. Nici macar nu era un pom salbatic, era langa casa cuiva. Am parcat masina pe marginea drumului si am degustat una dintre ele, foarte gustosa.
In final, am ajuns si pe plaja Anthony Quinn Bay, ultima din aceasta excursie. Sanse mari ca atunci cand ajungeti sa patiti ca si noi, sa gresiti efectiv plaja. Practic sunt doua una langa alta cu parcarea comuna.
Are numele de Anthony Quinn Bay pentru un motiv, actorul Anthony Quinn iubea foarte mult Grecia si a cumparat de la statul grec pe o suma simbolica acest mic golf cu intentia de a crea un centru international pentru artisti si regizori de filme. Tranzactia a fost ulterior anulata.
Anthony Quinn Bay este o plaja diferita, cu sezlonguri rasfirate peste tot si asta din cauza ca nu este efectiv o plaja ci mai mult o aglomeratie de stanci, bolovani si pietre, cam agomerata, dar cu o fauna subacvatica cum nu am vazut pana acum in Grecia.
Cel mai mare regret este ca a ramas pe ultima suta de metri aceasta locatie, este raiul celor care vor sa faca snorkeling, apa este foarte limpede, un peisaj subacvatic minunat si o fauna marina bestiala. Vizibilitatea sub apa este enorma, nici nu zici ca esti sub apa, pentru prima data am vazut o murena in mediul ei natural si acest lucru m-a marcat, doar atat imi mai amintesc. La o ora de cand am ajuns aici, a inceput sa se intunece si a trebuit sa plecam. Trist dar acum avem un motiv de a ne reintoarce pe insula Rhodos.
Asa cum spuneam mai devreme, o excursie de exceptie! Sigur vom reveni in Rhodos, 7 zile este o mica gluma pentru o insula atat de frumoasa.
Ca si costuri pentru 2 persoane:
- 1030 euro - cazarea cu mic dejun si cina inclusa, transferul de la si la aeroport
- 170 euro - inchiriat masina 6 zile
- 50 euro - benzina
- 200 euro - chestii zilnice in genul cafea, sezlonguri, intrari pe la obiective, inghe