Sunday, July 07, 2019

Concediu 2019, Lefkada, Grecia

Ziua 0, vineri 05 iulie 2019
În primul rând, ca sa nu cream confuzie, nu am plecat direct spre Lefkada, mai avem câteva destinații înainte de aceasta.


Ne-am propus sa plecam vineri pe la ora 18:00. La ora 18:03 inca eram la lucru, asa ca plecarea am facut-o undeva pe la ora 19:30. Nici n-am plecat bine de acasa ca a dat foamea peste noi si ne-am oprit in Varsac la o pleskavita autentica, doar ca nu acceptau plata cu cardul, asa ca ne-am simtit nevoiti sa poposim la Dinar unde am mancat copios. Daca sunteti in zona, nu ezitati, nu o sa va para rau. Se poate plati in euro, dinari, lei, sau card.


De la Dinar am plecat putin dupa ora 22:00 si cu burta plina, dupa nicio ora de condus m-a lovit somnul. M-a tratat Mona cu un Redbull ca sa fiu bun de condus macar mai vreo ora jumatate.
Din fericire, acel Redbull m-a tinut in priza pana pe la ora 2:00 cand am tras intr-o parcare pentru un somn de frumusete. Cum am mai imbatranit si somnul nu mai este atat de dulce, dupa 3 ore jumatate am plecat din nou la drum. Doar eu, Mona s-a intors pe partea cealalta pana pe la 8:00 dimineata.


Ziua 1, sambata 06 iulie 2019
Cum a deschis ochii, nu putea lega 2 cuvinte cum trebuie pana nu face inviorarea cu o cafea. Am oprit la cativa km inainte de vama cu Macedonia, intr-un statie peco care era foarte fain amenajata.


La ora 12:00 am ajuns in Edessa, la cazare, Villa Varosi Guesthouse. Este pozitionata pe niste stradute foarte inguste, foarte linistita zona(pentru un oras destul de aglomerat) si locatia arata superb, atat pe interior cat si pe exterior.


Doar am preluat camera, facut cateva poze si am plecat sa vizitam Waterfall Edessa, la vreo 600m distanta, am mers pe jos. Daca urmezi traseul o sa dai de cascada cea mare urmata de altele mai mici.
Mona a vrut poze mai mai aproape de cascada si a ajuns sa fie uda ciuciulete :)
Dupa vreo ora ne-am retras la terasa de langa cascada unde ne-am racorit cu un Frappe cu inghetata(3.5 euro) si un Freddoccino(3.5 euro).


Si cum era foarte cald afara, ne-am grabit sa vizitam urmatoarea destinatie, la circa 30km de Edessa si anume Loutra Pozar. Locatia a descoperit-o Mona in timp ce cauta locuri de vizitat in Grecia continentala. Nu este o destinatie pe care o gasesti usor deoarece nu este o locatie promovata comercial. Dupa pozele vazute pe internet, parea sa fie fain, dar nu tot ce vezi in poze este intotdeauna real, pozele se pot edita pentru a convinge ca este altceva decat realitatea. Spre surprinderea noastra, locatia arata exact ca in poze, superb!
Sunt 2 locatii unde se poate face baie, costul este de 2 euro/persoana. Noi am fost doar la una unde era apa calda in bazinul amenajat si cu acces la cascada din raul ce trece pe langa el. Apa nu este deloc adanca, undeva pe la 1 metru. Apa din rau nu era rece cum suntem obisnuiti cu un rau de munte, rece dar nu extrem de rece.
O sa gasiti garderobe sa va schimbati si pentru o moneda de 1 euro pe care o recuperati cand plecati, mici dulapioare cu cheie in care iti poti pune bunurile.


Cea de-a doua locatie doar am pozat-o, nu stim daca apa din bazin era rece sau calda. Cert e ca erau "amenajate bazine" direct in rau unde se balaceau persoane.


Dupa vreo 2-3 ore de lenevit in apa, am plecat sa vizitam si pestera din zona, pe care nu am reusit sa o descoperim. Dupa jumatate de ora de plimbari pe poteca din padure, a dat foamea peste noi si ne-am intors la Edessa ca sa mancam o salata greceasca pe care Mona avea pofta inca de dinainte sa plecam din Romania. Si-a satisfacut pofta :)). Pretul unei salate a fost de 5 euro, o portie de cartofi prajiti 2.5 euro si o bere Heineken 3 euro (la 500 ml)
 

Si gata, am ajuns la cazare putin cam obositi dupa o zi calduroasa si aglomerata. Maine plecam spre urmatoarele destinatii.

Ziua 2, duminica 07.07.2019
Cu o seara inainte am setat alarma pentru ora 8:00 ca sa mergem la micul dejun. La 7:00 dimineata soc! Am sarit din pat ca la armata, nu stiam pe ce sa punem mana, ce sa facem... Trageau clopotele la biserica de langa. La 7:00 dimineata?! Astia nu au somn? :))


Ne-a sarit la amandoi somnul, era de asteptat. Au tras clopotele de 3 ori, la fiecare 45 minute si durata este de 1 minut.
La micul dejun mancarea a fost foarte buna, am mancat pentru prima data gem de Siko, foarte gustos. Restaurantul este amenajat mai rustic si foarte frumos iar podeaua era din sticla transparenta ca se se poata vedea ruinile de la vechea fundatie a unui castel medieval. Noua cladire find construita folosinduse de fundatia cetatii vechi.



Iesirea din parcarea hotelului a fost la limita, la propriu. Stiam inca de la intrarea in parcare ca este stramt, atunci am facut 2 manevre. La iesire m-am simit mai norocos si increzator in simturile mele despre gabaritul masinii.


Imediat dupa micul dejun am plecat spre noua noastra destinatie, orasul Metsovo. Un oras frumos, foarte animat, toate terasele erau pline cu turisti si spre surpinderea mea, vanzatorii de suveniruri stiau romaneste. Pocit, ce-i drept, dar legau propozitii si puteai purta o discutie cu ei. O tanti m-a intrebat de unde sunt, am raspuns Romania si a inceput sa turuie in limba noastra, sa intru in magazin ca acolo sunt reduceri. Zic, pai afara(era marfa expusa si afara) nu sunt reduceri? :)). Sunt si afara reduceri, dar in magazin reducerile sunt mai mari. Foarte de treaba vanzatorii, putin cam "agresivi", mai ca te iau cu forta de pe strada sa te bage in magazin si incep sa-ti prezinte toata marfa expusa :))
Am gasit de vanzare gem de Siko si n-am rezistat, am lasat acolo 10 euro pentru 2 borcane.
Vreo 2-3 ore am luat strazile la pas, aruncat cu privirea prin magazinele cu suveniruri, facut multe poze si find racoare, am parcat pe o banca intr-un parculet cu o priveliste minunata. Nu se simteau deloc cele 29 de grade, adia un vant rece de uneori te zburleai tot.


Dupa binemeritata odihna, am plecat la drum spre statiune Parga, unde avem cazare pentru 2 nopti.
Drumul de aproape 2 ore a fost cam obositor, foarte cald, m-a luat somnul. De la caldura s-a inchis aplicatia de GPS si am ajuns in Igoumenitsa. 10km mai departe de locul unde trebuia sa schimbam directia spre stanga.
Am ajuns in Parga unde am dat de niste stradute inguste si aglomerate de aveam impresia ca nu mai ies de acolo.
Nu am platit deloc autostrada prin Grecia pana aici, sambata si duminica erau alegeri si trecerea era gratuita. Si uite asa am facut o reducere de vreo 7-8 euro.
Cazarea este foarte draguta, patul fiind unul imens, enorm, una dintre cele mai mari cabine de dus pe unde am mai fost cazati. Tras rapid un dus si am dormit ca porcul pana m-a trezit Mona, dupa vreo ora jumatate, se plictisea. Nu m-ai punem ca m-am trezit cu fata la cearceaf, nu-mi convenea nimic si nu aveam chef de nimic...


Am plecat la o plimbare prin statiune, dar mai ales sa mancam ceva, a dat foamea peste noi, era deja 19:30 si ultima noastra masa a fost micul dejun.
Paine cu usuroi si mozarella(2 felii 3,5 euro), cel mai probabil facute la cuptor. Prima data cand am mancat asa ceva si au fost foarte gustos. O portie de Tzatziki(3,5 euro) pe care am mancat-o singur. O salata Grecesca enorma, amandoi n-am reusit sa mancam tot(7,5 euro). Un capuccino(3 euro) iar sticla de apa nu mai retin si o portie de paine. Oricum, pentru ceea ce am mancat, totalul de 21,5 euro a fost putin cam piperat.


Am plecat la plimbare si pe facut poze. Am gasit si porumb prajit(1.8 euro). Abia asteptam ziua de maine ca sa facem baie in mare, apa este foarte limpede. In drum spre camera, am savurat cate o inghetata(ca tot mi-a facut Ioji in ciuda), 2 euro o cupa, una dintre cele mai bune inghetate, Mona a zis ca doar in Italia a mai mancat o inghetata atat de buna.


Gata si ziua de azi, Mona a adormit pe la ora 23:30 iar eu am atipit de vreo 2-3 ori in timp ce urcam pozele pe blog. La ora 1:00 am stins laptopul si somn de voie. Era clar ca internetul este unul slab si o sa dureze treaba cu încărcatul pozelor...

Ziua 3, luni 08.07.2019
Daca ieri am avut o trezire amuzanta cu clopote, azi i-a sunat Monei alarma de la telefon la ora 5, tot ce ti-ai putea dori. Nu-i bai, l-am oprit eu, ea nici macar nu l-a auzit. Telefonul meu a sunat la ora 7:30, nici eu nu am scos alarma :))
Ca sa intelegeti cat de mare este patul, azi noapte am dormit de-a latul, de-a lungul, in diagonala si nu cred ca ne-am intalnit :)). Dar Mona a zis ca m-a vazut de vreo 2 ori. Un lucru foarte pozitiv, am dormit cu geamul deschis și nu sunt deloc țânțari!
Am facut ochisori la ora 8:30, e deja 9:10 si de afara se aude cum striga marea dupa noi, plecam sa o intalnim.
Am ajuns pe plaja(10 euro umbrela + 2 sezlonguri, preturi de Monte Carlo) si ne-am bagat in apa să ne răcorim. Noi am venit în Grecia ca saracii, la preturile astea ne simțim ca în România.
Nu stiu cum sa spun cum era apa, asa... ideala! Nu-ti venea sa mai iesi din ea. La un moment dat mi-am luat echipamentul de snorkeling si dus am fost.
   

Dupa plaja ne-am indreptat spre Castelul Parga. Erau vreo 33 grade afara si pana acolo este de urcat, am ajuns aproape lesinati, macar era racoare de la briza marii.


Marginea castelului ofera o panorama spectaculoasa cu plajele si rocile care iasa din apa, am facut zeci de poze si niciuna nu a prins emotia pe care o resimteam.
Am inceput plimbarea printre ruine, foarte multe fiind intacte si este foarte ciudat ca nu s-a luat nicio masura pentru conservarea lor, totul este in paragina, la mila vizitatorilor. Gunoaie, buruieni si foarte multa vegetatie necuratata de multi ani si-au pus amprenta... pacat.


Am dat si de ceva lighioane care s-au lasat pozate si filmate: o tanara cicada , o soparla si o lacusta enorma(vreo 10cm, desi nu pare).


Foarte cald, n-am luat suficienta apa cu noi, urcam continuu printre ruine si la un moment dat Monei i s-a facut rau. S-a oprit intr-un tunel unde era racoare, asa ca am continuat singur vizita, mai in fuga ca sa ma intorc la ea. Ne-am dus direct spre terasa din curte unde am baut Ice Juice. 5 euro un pahar si a meritat toti banii, in niciun minut si-a facut efectul si in cele 15 minute cat am stat acolo, Mona era apta din nou de drum.


Am coborat pe plaja de pe partea cealalta a castelului, nu am idee cum se numeste dar se poate vedea daca dati click aici. Se vede din pozele de sus de la castel.
In timp ce coboram ii spuneam Monei "fuck! inca 10 euro pe sezlonguri?!"
N-am mai mers pana in mijlocul plajei, simteam nevoia sa ne racorim in mare, asa ca am lasat totul pe primul sezlong liber si am fugit in apa. De acolo pandeam daca vine cineva sa ne ceara bani pentru inchiriatul umbrelei si a sezlongului. Asa ca am stat mult in apa si cand am fost siguri ca nu ne mai taxeaza nimeni, am iesit tiptil si ne-am asezat :)). Am invatat si noi ceva de la pesedisti...


Pe la ora 17:00 am plecat spre camera ca sa facem un dus si sa ne pregatim sa mergem la masa, despre La Trattoria a auzit ea ca se mananca bine, oricum era stabilit de o zi inainte ca acolo o sa fie...
Privelistea de la masa a fost una ideala, se simtea si briza marii iar mancarea a fost foarte buna, pe masura pretului. La final dauna a fost de 33 euro(ceva sos cu masline si paine 1,4 euro, Scalopine Scarmozzo e Barolo 12,5 euro, Carbonara prosciutto 11,9 euro, 2x Bere Radler 7,2 euro).


Am continuat cu o plimbare pe stradutele aglomerate si pline cu magazine cu suveniruri. Eu m-am ales cu un tricou.



Au si ei tiganii lor, trimit puradeii cu flori impachetate frumos ca sa le vanda, vand baloane cu heliu, cu beculete si tot felul de jucarii ce atrag copii, totul la preturi nesimtite. Nu meritau pozati :)
In drum spre camera am mai luat cate 2 cupe de inghetata, diferite ca aroma dar din acelasi loc cu o seara inainte, foarte buna.
.

La camera ajunsi am inceput sa scriu pe blog pana am adormit, ca sa constat ca intre timp a picat internetul si nu s-a salvat nimic, nu s-au urcat multe poze...

Ziua 4, marti 09.07.2019
Azi nu ne-a mai trezit nimic, doar ceasul intern pe la ora 9:20. Am impachetat rapid si la ora 10:00 am plecat spre destinatia finala, Lefkada.
Aglomerat drumul, multi care merg la consum cu 50km/h pe limita de 80km/h, cativa soferi de duminica care nu trec intersectia daca nu este gol stanga/dreapta si noi in masina, 32 grade la umbra...
Am ajuns la cazare, Ponti Beach Hotel, si ne-a luat puțin prin surprindere peisajul. Era drăguț dacă și vedeam de la geam acel peisaj, dar ne mulțumim și cu mai puțin :)


Camera este decentă, nimic ieșit din comun. La duș nu este loc pentru două persoane :(


La recepție ne-a explicat unde este barul și cum ajungem la piscina. WOW! Eu nu știam că o să avem și piscină! Am facut o baie, baut bere, ceva cafea cu gheata...


Dupa piscina ne-am dus putin si pe plaja unde am facut o baita, intrarea in apa este foarte lina si lunga. Plin de windsurf-eri, este plaja lor, doar putin in capete se poate face baie. M-am interesat ce presupune lectiile de windurf ca pret si timp si mi-a trecut repede. Ei recomanda 3 zile de lectii(175 euro) ca sa poti sa stai pe placa, sa inaintezi si sa poti intoarce fara sa pici. Apai nu avem timp de stat 3 zile sa invat si sa exersez, poate la batranete ;))..


Am mers la masa pe care a pus Mona ochii, Pondi Family Restaurant. Este langa mare pe o terasa, unde si-a facut curaj sa comande ceva specific grecesc care ulterior s-a constatat ca nu mai aveau, asa ca a luat o clasica salata greceasca(5 euro) si un sos tzatzichi(3.5 euro), din ambele reusind sa manace doar jumatate. Eu am luat un piept de pui picant(10 euro), n-am mancat orezul. Totul a fost foarte, foarte gustos. La plecare fiecare am primit din partea casei o prajitura delicioasa.
De cum am ajuns si au inceput sa ne aduca comenzile, au pus pe masa o cana in care era cafea macinata si la care i-au dat foc ca sa alunge viespile. Foarte interesant si totusi, parca nu si-a prea facut efectul, tot au aparut cateva, dar care nu prea au stat la masa noastra.


Spre seara am plecat intr-o plimbare pe malul marii spre Vasiliki unde am belit ochii la magazinele cu suveniruri.
Si gata seara, ne-am intros la camera unde a trebuit sa urcam toate cele 102 trepte, fara cele vreo 30 ale hotelului.

Gata si ziua numarul 4, asteptam cu interes ziua cu numarul 5.

Ziua 5, miercuri 10.07.2019
Este ora 12:57, tocmai am terminat de scris si de urcat pe blog pozele din ziua 4, sunt putin obosit, ar trebui sa dorm. Suntem optimisti, am pus telefonul sa sune la ora 8:00. Sunt curios cine o sa-l opreasca :))
L-am auzit că sună și am fost profund impresionat, n-am schitat niciun gest, așa că s-a ridicat ea și a oprit alarma. Am sperat că se pune din nou la somn, nu a făcut-o. Păcat, mai mergea o oră somnic dulce de dimineață.
La micul dejun au fost foarte multe sortimente de unde se poate alege. Am mers clasic: oua ochiuri și șuncă.
Gata, plecăm pe plaja, cică azi facem puțin off-road până la ea. Si am ajuns pe Agiofili Beach, o plaja rupta din povesti, cu pietricele albe, apa limpede si numai buna de facut baie iar intrarea este destul de lina. Cu iesitul este mai dubios, ti se afunda picioarele in pietris exact la limita unde ajunge apa.
O plaja destul de mica pe care tot apareau vaporase care basculau enorm de multi turisti, cel putin vreo 4 am vazut eu.
Apai daca nu ne-am pozat pe acolo... bine ca nu trebuia sa stea nimeni la rand dupa noi, nu mai apucau azi sa faca poze :))
Ne-am balacit in apa, Mona a stat la plaja, eu am facut snorkeling, am si dormit putin. Asta pana au aparut norii si nu s-a mai vazut soarele, moment in care Monei i-a venit geniala idee de a merge la unul dintre punctele de atractie pe care nu il puteam lega cu nicio alta locatie.
Dar nu pot sa o las asa si sa nu critic putin aceasta plaja, nu plaja in sine ci modul cum este exploatata. Nu ma leg de drumul off-road de-ti rupi masina, nici de cei 5 euro pentru parcare, ci de acele trepte pe care cobori pana la plaja si care erau pline de pietre care au cazut in mod natural de pe munte. Atat coborarea cat si urcarea nu se face in conditii de siguranta, aluneci pe pietricelele alea de nu stii cui sa-i multumesti dupa ce ti-ai rupt gatul. Asta in conditiile in care ai pus piciorul pe plaja, te intampina panoul cu 15 euro pentru o umbrela si 2x sezlong. Cum sa exploatezi in halul acesta o locatie fara sa faci nimic?! Nici macar dus pe plaja...
Noi am infipt umbrela, pus cearceaful pe jos si am fost fericiti. Mona nu si-a luat nimic de baut, i-a fost frica sa intrebe din cauza pretului.
 

Asa cum spuneam mai devreme, ne-am indreptat spre Ekklisia Profiti Ilias - Church of the Prophet Elias, dar pana sa ajungem acolo, ne-am oprit putin si la Agios Donatos. Nimic deosebit, ceva ruine, niste turnulete si am baut apa rece si proaspata dintr-o fantana pe stilul vechi, galeata si manivela.


In final am ajuns si la Ekklisia Profiti Ilias - Church of the Prophet Elias, o locatie pe un varf de munte foarte inalt si care-ti ofera o perspectiva deosebita a insulei, o priveliste spectaculoasa. Am stat vreo ora pe acolo, era racoare si bine.


Azi am ajuns devreme la masa, nu era nici ora 17:00. Daca ieri am fost la taverna verde, azi, la recomandarea Ancai, am mancat la cea albastra, Family Taverna Almi. Mona si-a luat un Chicken Sovlaki(9 euro), eu Pork Chop(9.5 euro), doua beri radler de 500ml(8 euro ambele) si un Capuccino(3 euro). A fost gustos. Lubenita a fost din partea casei, foarte buna si ea, putin rece.


La ora 18:40 eram deja la camera, se anunta ploaie si nu prea merita sa mai mergem pe undeva, era deja tarziu. Am planuit sa actualizam blogul si, in sfarsit, o sa ma culc si eu mai devreme de ora 12:00. Am pornit laptopul si am cam furat startul, m-am trezit la ora 21:00, foarte bine am dormit. Asa ca iar ma prinde ora 1:00 urcand si scriind pe blog :)). Mona e pe balcon, se bucura de racoarea noptii.
Afara bate cam tare vantul si picura usor. Cica maine dimineata totul se termina si vine iar soarele in prim plan. Speranta moare ultima.


Ziua 6, joi 11.07.2019
De dimineata am aflat ca furtuna a facut ravagii prin Italia si partea de nord a Greciei. La noi a plouat usor si a batut mai tare vantul, cam atat.
Dupa micul dejun, am plecat spre plaja de suflet a Amaliei :), Afteli. O inteleg perfect, plaja este de vis, apa limpede, intrarea lina, plaja mica si linistita si ideal pentru snorkeling.
Am inceput plaja cu un somn de frumusete, vreo ora, dupa care am intrat in apa sa ma racoresc. Mona a fost planton, cat timp eram ocupat cu infrumusetarea, ea a facut si baie.
Si uite ca se poate! Pentru 5 euro primesti umbrela si 2 sezlonguri. Dupa vreo 20 minute nu a venit nimeni sa ceara banii, asa ca m-am dus eu la bar si am intrebat daca vine cineva sa incaseze chiria pe toate cele. Pai de drag platesti cand vezi sume normale :))
Suplimentar, Mona a comandat un frappe cu inghetata(4.5 euro) si eu un freddoccino(3 euro).


Poze de la suprafata de pe aceasta plaja este plin internetul, de sub apa prea putine, asa ca va arat eu cateva.




Pe la ora 15:00 am plecat spre plaja Paralia Ammousa. Inca o plaja linistita cu apa limpede, multe locuri de parcare si din nou umbrela cu doua sezlonguri la 5 euro. Plaja destul de mica si inghesuiala pe ea, niciun sezlong liber, asa ca am infipt umbrela si am intins cearceaful.
A fost mai greu cu gasitul dusului, nu este pe plaja cum suntem obisnuiti, ci il gasiti in spatele barului de pe colt, o cladire micuta unde sunt si toaletele.
Am facut o baie mai lunga, am lalait-o vreo ora pana a inceput Mona sa urle ca ii este foame de nu mai poate si sa ne caram.


Bun, alaltaieri am mancat la taverna verde si a fost foarte bun. Ieri am mancat la taverna albastra. Azi am mancat la tavrna verde, din nou, parca era mai buna mancarea aici desi am comandat mancaruri diferite si este putin imposibil sa deosebesti dupa doar o masa.
Eu musaca(9 euro) si Mona ceva ardei si rosie umpluti cu orez si ceva legume(9 euro), un radler pentru ea si un draft la mine. Total 22.4 euro. Si ca de obicei, la desert, am primit din partea casei lubenita si pepene.


Dupa masa copioasa si foarte gustoasa, ne-am gandit ca trebuie sa se aseze mancarea, adica sa se depuna, ne-am intins pe niste sezloguri pe plaja si ne-am uitat la cei care fac windsurf. Eram entuziasmati cum picau cand ajungeau la capat.


Dupa 10 minute a trebuit sa plecam, Monei ii era frig si toata zburlita. Asa ca am urcat iar cele 102 trepte in drum spre hotel unde ne-am intins ca sa se aseze mancarea mai bine. Am luat laptopul si am inceput a scrie pe blog.

Mona ma streseaza cu prajitura, numai asta vede pe facebook cum fac altii praituri si posteaza si doar asta imi turuie acum. Sa va frec pe toti aia, trebuie sa plecam sa cumparam dulce :)). Nu ma intereseaza, ea plateste!
Sper sa gasim ceva pe aproape, Orasul e la aproape 1km distanta :((
Din fericire, la restaurantul hotelului au prăjitură. Orașul este acolo in spate de tot, unde se vad luminile aranjate la orizontala, departe.


A venit și prajitura. 7 euro m-a costat linistea :P. Macar a fost delicioasa si am ajutat-o. Nu stiu sa va spun cum se numea, n-am inteles, ceva cu A. Continea foietaj, inghetata, spuma de capsuni, frunze de menta si toping.


Ziua 7, vineri 12.07.2019
Desi ieri ne-am culcat mai devreme, azi m-am trezit mai greu, am facut totul cu o mare lene si abia pe la ora 11:00 am plecat spre plaja.
Am ajuns pe Camping Desimi Beach, o plaja lunga si ingusta. Nici n-am lasat jos bagajele ca am fost amandoi de acord ca nu ne place deloc, asa ca dupa vreo 3 minute de cand am calcat pe plaja, deja eram plecati. Ce sa facem daca nu ne-a inspirat nimic, parca eram pe o plaja din Romania...


Asa ca ne-am indreptat spre o plaja apropiata, Mikros Gialos. Apai o cu totul alta treaba, parca altfel arata, nu?!
O plaja cu pietre medii, intrarea nu chiar lina si lunga, dar ok pentru o baie. Briza marii s-a simtit tot timpul si daca nu esti atent, te prajeste soarele ca pe rac. Pentru o umbrela si 2 sezlonguri am platit 7 euro.


Pe la ora 15:00 ne-am impachetat si am plecat spre urmaoarea atractie, Dimossari Waterfalls. Pana la un punct se merge cu masina unde sunt suficiente locuri de parcare chiar si la umbra.
De acolo si pana la cascade se mai merge pe jos aproximativ 10-15 minute, depinde cat de tare te grabesti. Pe toata lungimea acelui traseu este un mic canal prin care curge continuu apa.
Pe drum ma uitam in partea dreapta, locul pe unde se vede clar o albie, ca trebuia sa fie un rau si deja imi faceam filme ca mergem degeaba, nu era strop de apa pe acolo. Ma gandeam ca toata apa din acea albie a fost redirectionata prin acel canal de 20x20 cm :))


Si in final au inceput sa apara si ochiurile de apa, mici cascade si in final cascada foarte inalta. Nebunie acolo cu pozatul. Au aparut, la un moment, dat o pasarica cu un idiot care s-au bagat fara jena si cu durere la pateu fata de erstul care se aflau acolo, nici macar nu s-au sinchisit sa se uite inainte daca se bag ain fata cuiva care tocmai era la pozat. Si au inceput sa se pozeze, doar pe el, ea ii facea poza si el mergea sa verifice daca este ok, ii dadea indicatii si iar se aseza pentru pozat. Inteleg 3-4-10-15 poze, dar dupa vreo 15 minute Mona si-a pierdut rabdarea de ii venea sa o impinga si pe aia in apa...
In final am ajuns si noi la rand pentru o poza, doua, o scurta baita. Cand spui cascada, apa de munte, te cam duce gandul la apa foarte rece. Chiar foarte rece nu a fost, dar rece da. Si totusi am facut multe poze :))


 

La plecare ne-am mai oprit sa facem cateva poze intr-un loc si hop si cei 2 idioti de mai devreme la pozat. Apai i-am lasat sa-si faca treaba, noi am plecat. Am gasit alte locuri interesante de pozat si filmat.




Ne-am indreptat spre Nidri, la un restaurant unde ne-a zis Alex si Silvana ca se mananca foarte bine, dar mai ales gustos. Este vorba despre Familia Restaurant.
Bun, pana aici nimic iesit din comun, locatia este una comuna, nu iasa deloc in evidenta, o alta mancatorie. As vrea sa va pot explica cat de gustoasa a fost mancarea, dar nu pot, nici macar pozele nu o pot face. Retetele alea nu sunt de pe planeta noastra, atat de bun a fost!
In primul rand, erau ciorbe in meniu!!! Nu o ciorba de peste cum am mai gasit ocazional, ci Ciorba de pui, Ciorba de burta! Aveam o pofta pe o zeama de nu aveti idee, grecii nu sunt deloc renumiti la ciorbe. Am comandat o Ciorba de pui a la grec(5 euro) care avea influente modovenesti, putin acrisoara iar acel ardei iute completa gustul minunat.
Am mai comandat si Feta in crusta de miere si seminte de susan(4 euro). Pe cat de dubios suna, pe atat de gustos! Mona si-a luat Pui in sos de rodii(9 euro). Din nou suna ciudatel, dar gustul ala, vaaai, te lingi pe degete cat de bun a fost. Am impartit mancarea, mai putin ciorba, aia a fost doar a mea(muahahahahaha).
Costul final a fost de 23 euro, cu o cola si o limonada cu menta. De neratat locatia!


Restul serii l-am petrecut plimbandu-ne prin Nidri si am cheltuit o galeata de bani. 39 euro un tricou pentru Denis, 24 euro un rucsac, 20 euro pantaloni scurti. Dubios, dar n-am facut poze. Ne-am interesat de o posibila croaziera cu vaporasul pe insulele din apropiere.


Ziua 8, sambata 13.07.2019
O noua zi, o noua aventura, speram. Asta era de dimineata.
La ora asta, 21:45, n-am niciun chef de scris, lipsa totala de inspiratie. Cel mai simplu mi-ar fi sa scriu: am fost pe plaja Portul Katsiki unde am stat aproape 7 ore, dupa care ne-am dus la taverna din deal unde am mancat si am stat la piscina. Dar nu o sa fiti deloc multumiti, o simt. Mona a zis ca ma ajuta ea, numai sa nu las asa.
In ultimele zile degeaba suna telefonul la ora 8:00 pentru ca noi am invatat deja sa-l ignoram si, de fapt, ne trezim pe la 8:30. Azi macar am avut mai mult elan ca ieri, ne-am mobilizat mai rapid, am rezolvat micul dejun si inainte de ora 10:00 am plecat spre destinatia de azi, plaja Porto Katsiki. Am ajuns si baietii sunt foarte organizati cand vine vorba despre parcare. Cum s-a umplut una dintre parcari, au trecut repede la redirectionarea masinilor catre urmatoarea. 7 euro pe zi sau 5 euro dupa ora 15:00. Am coborat toate cele 100 de trepte pana la plaja unde, sunt destul de convins ca umbrela si sezongurile erau la liber, fara plata, cel putin n-am vazut nicio pancarta cu pretul si pe nimeni care sa adune bani. Oricum noi nu eram deloc interesati deoarece erau foarte inghesuite. Asa ca ne-am indreptat spre capatul plajei unde inca mai era umbra si am gasit un loc perfect sub o stanca.


In cele 6 ore cat am stat pe plaja am facut baie, am facut foarte multe poze(se vede) si am decis cand si cu ce vas sa facem o croaziera.
Plaja este una enorma, de la nisip, pietre marunte pana la pietre mai mari(recomandam papuci de apa), intrarea nu este chiar lina iar apa este... senzationala, Nu era deloc rece(doar Monei i s-a parut rece) iar culoarea te lasa fara cuvine, exact cum se vede in poze, nu este nimic editat sau infrumusetat de catre telefon.








Pe la ora 16:30 am plecat spre taverna pozitionata putin mai sus de plaja unde era parcarea, dusul, sezlongurile si accesul la piscina, gratuit daca faceai consumatie. CUm ne-am decis sa vedem apusul de aici si oricum trebuia sa mancam, am mancat, am facut dus, baie in piscina si ne-am odihnit pe sezlong.
Preturile la mancare nu sunt exagerate, dar nici chiar ieftin. Eu mi-am luat Souvlaki de pui(7 euro) si un Pomegranate(suc de rodii 4.5 euro si acra bine) iar Mona si-a luat Spaghete cu ton(11,5 euro) si o bere Radler la doza(3.5 euro) si ne-a bagat pe gat mai 4 euro pentru ceva ce nu ne amintim sa fii consumat.


Cu vreo ora inainte de apus au aparut norii care ne-au stricat planurile. Asa ca nu avea rost sa mai stam, am plecat spre Cape Lefkadas ca sa vedem farul si peisajul de acolo. La doar cateva minute de cand am plecat am vazut norii pe cer si ne-am razgandit, am plecat direct spre hotel.


Ne-au speriat cu furtuna, cod portocaliu. M-a sunat si tata sa ma informeze ca s-a anuntat prapad in seara asta prin Grecia. La final a fost doar putin vant, nu a plouat deloc, chiar am dormit cu usa la balcon larg deschisa si din cand in cand ne-am trezit de la galagia facuta de diverse obiecte miscate de rafalele de vant. Nimic deosebit.


Ziua 9, duminica 14.07.2019
Pe ziua de azi se anunta temperaturi maxime de 25 grade si... continui dupa ce ne intoarcem de la micul dejun. Interesant micul dejun, au fost cartofi cu sos si parmezan, carnati, fasole, printre multe altele, bine inteles... Probabil si-au dat seama ca sunt foarte multi romani in hotel :))
Cum spuneam, azi nu ar trebui sa fie prea cald, n-ai spune dupa cum arata vremea afara, asa ca astazi este ziua plimbarilor, luam orasul Lefkada la pas.


si restul cand ne intoarcem, daca mai suntem in stare.

Nu ne-am grabit cu plecarea, abia pe la ora 10:00 am plecat de la Hotel, cu destinatia Santa Maura's Castle sau Agias Mavras Castle, depinde cum il gasiti pe Google Maps sau Facebook.
Intrarea este de 2 euro de persoana si inca de la intrare ne avertizeaza ca nu avem voie sa facem poze pana nu se termina lucrarile de reconditionare. Evident, absolut toti incalca aceasta regula si nimeni nu a comentat. Doar eu am facut peste 170 de poze, nu a ramas absolut nicio piatra nepozata :))
Pe exterior s-a conservat foarte bine, perfect normal, zidurile au cativa metri grosime. In interior s-au pastrat binisor, suficient cat sa-ti dai seama unde a fost o cladire de locuit, cu usi de trecere dintr-o camera in alta si avand in vedere ca erau trepte pe exteriorul acelei constructii, sigur a fost o cladire cu etaj sau cel putin avea macar un pod cu acces. Era si o bisericuta pe acolo, n-am vizitat-o, n-am idee daca dateaza de pe vremea castelului. Ne-am plimbat printre ruine mai bine de o ora.


Am plecat sa vedem si plaja Ammoglossa din apropiere, un loc linistit, deloc aglomerat, unde ne-am asezat pe nisip ca sa vedem barcile care veneau sa intre in portul Lefkada. Fiindca batea tare vantul, nu puteau stationa intr-un loc, asa ca se invarteau continuu in acel mic golf, parca dansau, vreo 9 in total. Tot de aici se vedea foarte bine o parte din castel.




Ne-am intors la masina unde am constatat ca aveam un buzunar gol, cel in care trebuia sa fie cheia de la masina. Panica maxima! Am facut cale intoarsa pe traseul parcurs, uitandu-ne pe jos dupa ea. Banuiam eu ca ar putea sa fie pe plaja unde am stat pe nisip uitandu-ne la barcute, dar nu eram 100% sigur. Aveam in cap filme ca poate mi-a cazut undeva in interiorul castelului iar scenariul acesta era unul horror, am fost peste tot iar pe acolo buruienile erau cam mari. Din fericire, era exact unde banuiam, astepta cuminte sa fie revendicata de cineva.


Ne-am intors la masina si ne-am indreptat spre orasul Lefkada pe care voiam sa-l vizitam. Desi au anuntat maxim 25 grade, pe telefon ne arata 29 grade si temperatura resimtita 33 grade(s-a bronzat Mona cu toate formele de la bluza pe care o avea pe ea), am tras spre o terasa langa apa, cu umbra si am comandat ceva racoritor. Era foarte bine acolo, briza marii batea cu putere si se simtea o racoare foarte placuta. Era fix langa Footbridge of Lefkada pe care voiam sa-l pozam. Pe pod batea vantul de te misca din loc, parul nostru arata de parca eram "gelati".


Am continuat sa ne plimbam prin oras aproape 2 ore. Era aproape pustiu la acea ora, multe magazine erau inchise. In acelasi loc mai pe seara te calci in picioare de aglomerat ce este. Chiar si asa, am avut un noroc mare sa gasim un loc de parcare.
Monei i s-a pus pata de ceva dulce si am intrat intr-o brutarie plina cu detoate. Acolo chin sa te abtii sa nu degusti din tot ce-ti facea cu ochiul ca este apestisant!


Nu suntem fani manastiri, dar dintr-un anume motiv aveam pe lista si Faneromeni Monastery, care s-a dovedit sa fie o locatie care ne-a incantat, atat pentru mini gradina zoologica cat si pentru mirificul peisaj ce-l poti admira din spatele manastirii si anume plaja Agios Ioannis Beach. Nici nu stim cand au trecut cele 2 ore petrecute aici.


Itinerariul propus pentru aceasta zi s-a terminat si la intoarcerea spre hotel, nu am rezistat sa nu ne oprim, din nou, la restaurantul Familia Restaurant unde am mancat alte bunatati. Mona si-a comandat Pulpa de pui jamaican Jerk(10 euro), a doua poza, iar eu o mancare fabulos de buna, vorba lui Scarlatescu, Chilly con carne MexTex(10 euro), pozele 3 si 4. Pe langa o sticla de apa la 1 litru(1 euro), am comandat si o prajitura cu portocale(2,5 euro), acestea doua din urma ne-au fost oferite din partea casei deoarece am venit special din Vasiliki ca sa mancam aici.


Ca sa nu plecam cu burtile pline(normal ca tot cu ele pline am plecat), am mai facut o plimbare prin Nidri. Mona eram cam zburlita de frig, nu era singura, vantul inca batea cu destula putere si am vazut destui oameni cu bluze cu maneca lunga.
Si gata cu ziua numarul 9, am ajuns la camera si ne-am apucat de scris pe blog.

Ziua 10, luni 15.07.2019
La noi suna ceasul la ora 8:00 si il ignoram... Cand ma gandesc ca la ora asta unii sunt deja la lucru :))
O gramada de persoane ne-au intrebat "nu ati facut nimic azi?! nu ati pus nicio poza pe facebook". Pai internetul mergea extrem de prost pe unde am fost astazi.
Vremea nu a fost prea favorabila, aplicația de pe telefon spunea ca abia dupa ora 14:00 o sa iasa soarele, in rest doar nori. Asa a fost. Bun, deci azi vizitam chestii si am inceput cu orasul Sivota. Este mic, situat intr-un golf plin cu barcute.
Era cam de dimineata, nu prea era miscare pe acolo. Foarte frumos, foarte ingrijit si tavernele de pe malul docului aratau spectacol.
La mal am gasit o murena moarta, micuta, undeva la 40-50cm. Mona a vazut o stea de mare si s-a bagat in apa dupa ea. Nu este internet ca sa urc filmarea, abia se descurca cu cateva poze...
O bine meritata plimbare de dimineata.


Cum zilele trecute am ratat vizita la Cape Lefkadas, acum este si randul acestui punct de interes. Mona si-a aratat cat putea ea de frumos scarba de a merge pana acolo, dar n-a avut cu cine, eu voiam si gata. Nu e cine stie ce, dar merita sa punem bifa si acolo.
Greu ne-am lasat pozati fara sa ne prostim, sa fim seriosi macar pentru o poza. Am pus doar cateva, mai sunt vreo 50 in genul acela, și din alte locații :))


Deja se vedeau semne ca ar vrea sa iasa soarele, era momentul sa o taiem spre o plaja. Mona a ales Kavalikefta Beach, o plaja la care se coboara destul de abrupt iar drumul este unul foarte ingust. Daca dai pe acolo de un sofer de duminica sau de sarbatori legale, ala esti, o sa-ti para rau ca ai ales plaja asta.
Parcarea a costat 4 euro iar Mona nu a primit rest de la bancnota de 5 euro, doar chitanta pe care scria 4 euro, a facut-o din jocul de glezne de 1 euro :))
Desi nu este niciunde afisat pretul pentru sezlonguri si umbrela, am aflat ulterior cand i-a taxat pe cei ce s-au pus langa noi, 5 euro. Noi am facut economie, a pierdut Mona 1 euro la afacerea parcarea dar a castigat 5 euro umbrela si sezlonguri, cumva ne-au ratat la taxare :)
Plaja este una cu pietricele mici si bolovani giganti, find pozitionati fix la intrarea in apa, se poate sari de pe ei fara probleme.
Cum noi am prins valuri, te cam maturau daca nu erai atent si te luau prin surprindere. Ca de stropit, te faceau ciuculete cand se spargeau. Nu exista intrare lina in apa, ori deloc, ori stropit inainte de a apuca sa intri :))
Dupa cateva ore petrecute pe aceasta plaja, baie, stat la bronzat si un somnic de frumusete, pe la 18:30 am plecat catre hotel.




Noi nu mancam peste, mirosul si gustul sunt vinovati. Exclus ceva fructe de mare, doar gandul ne infioara. Asa ca in seara asta la cina Mona si-a comandat paste cu creveti(12 euro) iar eu dorada la gratar(14 euro) asortate cu bere draft(2 euro) si radler(3 euro). Ne-am gandit ca ori murim de foame in seara asta, ori mancam ce am comandat.
Pana sa ne aduca comanda, ne-au servit cu paine si ceva creme foarte delicioase. I-am zis Monei sa bage rapid la stomac ca s-ar putea sa fie singura ei mancare pe seara asta :))
Eu m-am apucat greu de mancare, Mona a luat-o imediat la curatat crevetii si se minuna ce bun este la gust. Chiar a luat o bucata din dorada si mi-a zis ca e foarte bun si acela. Asa am prins si eu curaj si m-am apucat de el. Foarte bun, nu ma asteptam.
Sincer sa fiu, am fost influentat de dimineata de cineva din Galati care lucra la o taverna in Sivota, ne-a zis ca dorada salbatica prinsa din mare nu are gustul acela specific din crescatorie, asa ca m-am decis sa incerc. Nu-mi pare rau, a meritat. Unde mai pun ca am primit aproape jumatate din poartia de spaghete si creveti de la Mona, asta dupa ce am mancat tot ce am avut eu in farfurie.
Am plecat de la masa plini, abia ne miscam. Am numarat toate cele 135 de trepte pana in holul hotelului :))


Si gata ziua de azi, am ajuns la camera si am dat sa urce pe blog 69 de poze iar eu o sa ma culc, are timp la noapte sa termine incarcarea iar de dimineata o sa finalizez de scris si de aranjat toate pozele.

Ziua 11, marti 16.07.2019
Cum sa nu, 3 ore nu au fost suficiente ca sa urce si ultimele 24 poze, de dimineata a mai durat 1 minut sa o finalizeze pe ultima de încărcat. Asa ca, in sfarsit am finalizat si postarea zilei de ieri.
Azi noapte m-a chinuit un tantar, m-a facut sita, m-a găurit peste tot. Este primul de cand suntem aici, in camera ma refer, pe afara te mai hacuie daca stationezi, dar nu la modul in care te dispera, practic zboara orbeste si se izbesc de tine :))
De dimineata, la micul dejun, am observat ca sunt foarte multe fete noi, majoritatea. Vorba proverbului "apa trece, pietrele raman". Pai nu?! De ce sa plecam acasa daca noi inca nu ne dorim sa plecam?! Si cam asa a aratat dejunul nostru azi.


De cateva zile se anuta ploi pentru azi, 90% sanse de ploaie si toata ziua innorat. Bag de seama ca astazi stam in casa, numaram banii si facem copii.


O sa va povestim mai cum târziu cum a fost cu numaratul si cealalta treaba :))
Am primit pe telefon o gramada de notificari de la Institutul de Meteorologic Grecia de cod rosu furtuna si ploi. Pai daca ploaia aia de vreo ora, nesemnificativa cantitativ si vant inexistent, cum ar trebui categorisite furtunile de la noi? Cod curcubeu?!
De dimineata era cald, din cand in cand se mai ascundea soarele si chiar era lumea pe plaja. Cum nu aveam nimic planuit pe azi, doar era cod rosu de furtuna, am mers doar pana la un super market local ca sa cumparam o crema hidratanta, ne-a prins soarele pe aici si chiar trebuie hidratata pielea. La intoarcere am dat de un piersic in gradina omului si am vrut sa testam, era acra dar totusi gustoasa.


Ne-am intors la hotel, am atipit putin in timp ce Mona si-a gasit de lucru prin camera. Cand s-a plictistit, m-a trezit in cel mai frumos mod posibil ca sa nu-mi strice ziua. Doar ploua afara, nu vrei sa strici o asemenea zi.
Pe usa de la restaurantul hotelului este o reclama la Olive Museum "Fabbrica", iar cum afara nu era timp favorabil, am plecat sa o vizitam. Nu stiu ce-a patit Waze, s-a gandit el sa ne duca pana acolo pe cele mai obscure drumuri, inguste cu multe serpentine, vreo 17km. La intoarcere a gasit un drum de doar 7-8km si "normal", 2 benzi, fara peripetii.
Cum spuneam, ne-am indreptat spre Syvros la Olive Museum "Fabbrica", unde la un moment dat am ajuns la o intersectie unde Waze nu vedea ca este o intersectie iar pe marginea drumului era un panou informativ cu directia inainte spre muzeu. Bun, am mers inainte si eram clar in cucuruz, a luat-o Waze razna, drumul nu parea sa duca undeva. Ne-am intors la aceiasi intersectie si am luat-o la dreapta, ala e, am gasit imediat si indicatorul spre muzeu.
De cum am intrat, am vazut anunutul cu pretul de 2.5 euro de persoana si am fost intampinati de un domn foarte simpatic care ne-a rugat sa luam loc si sa vizionam un clip de 5 minute, asta inainte sa ne arate chestiile de prin muzeu. In filmare era prezentarea unei fabrici moderne de procesare si extragere a uleiului din masline. Nu va povestesc eu ce am vazut pe acolo, muzeul fiind chiar o fabrica de ulei de masline construita prin anii 1700 si care a functionat pana prin 1980 cand oamenii au renuntat la ea in favoarea tehnologiei moderne.
In schimba o sa va povestesc ce a urmat, ceva la ce nu ne-am asteptat, o gustare de ulei de masline si explicarea semnificatiilor "extra virgin", "virgin" si ieftin. Am mai degustat doua feluri de gem de ardei iute si un lichior de trandafiri. Deci n-ai cum sa pleci de acolo sa nu cumperi ceva, n-ai cum!


La plecarea de la muzeu a inceput usor sa picure si pana am ajuns la hotel deja ploua usor. La camera ne-am plictisit putin, am bagat un Netflix si ne-am dus la taverna verde ca sa luam cina, nimic nou, am luat ce am mai mancat si zilele trecute, la fel de bun. Find putin racoare, am apelat la tinuta de toamna.


Si gata, la somnic pentru ca maine o sa fie o zi lunga si frumoasa, speram fara ploaie.

Ziua 12, miercuri 17.07.2019
Depresiv, am scris ziua 12 si tocmai am realizat cat de aproape suntem de sfarsitul acestei vacante...
Astazi a fost greu, a sunat telefonul la ora 7:00, ne-am gandit ca avem micul dejun de la ora 7:30. Se pare ca ne-am luat teapa, este de la 8:00 sau 8:30.
Am fost asa de matinali deoarece azi avem o excursie cu barca Odysseia Daily Cruises, la care trebuia sa ajungem la ora 8:45 in Portul Nidri, la 9:30 este plecarea. Cum ne-am luat teapa cu micul dejun, am luat ceva foietaje cu branza de la Art & Bake bakery, la 2 minute distanta de port.


Am ajuns la barca si erau vreo 5 persoane care faceau prezenta ca sa urce pe barca. Am facut-o si noi si cand m-am uitat in spate, era o coada enorma, cel putin 30 minute dura pana ii procesa pe toti. Am avut noroc, aproape ca mai aveam de ales un loc pe barca :)) Au fost altii mult mai harnici care s-au trezit mai devreme.


Dupa imbarcare am pornit spre prima destinatie Papanikolis Cave, de pe insula Meganissi, o pestera unde barcile mai mici pot intra cu totul. A noastra avand catarg, a intrat pana la margine cat sa nu atinga,cam asa la 20-30cm, De acolo se putea sari sau cobori pe scara pana in apa limpede de se vedea fundul. Am sarit, a fost mai rapid si brusc iar apa nu era rece, asa cum ma asteptam. Am avut o tentativa de a face poze cu GoPro si de a filma pe sub apa, dar lipsa de lumina le-a facut praf cu succes pe toate.


Dupa baia de racorire la pestera, barca s-a indreptat spre portul din satul Spartochori, un sat rustic pescaresc. Am urcat cele 150 de trepte pana in sat iar de sus avem o panaroama numai buna de pozat. Ne-am plimbat putin prin sat, admirat aceleasi strazi foarte inguste de nu este loc nici de o masina si ne-am intors dupa o ora si 30 minute la barca.


Urmatoarea destinatie a fost Lakka Beach, o plaja pe care se poate ajunge doar cu barca. Aici am stat 2 ore jumatate unde am facut numai putin de 200 poze. Pe aceasta plaja folosita exclusiv de turistii de pe barca Odysseia Daily Cruises, am fost serviti cu suvlaki gatit direct acolo pe plaja, cu salata greceasca si tzatziki. Nu au fost portii fixe, dupa ce-ti dadea farfuria in mana iti spunea sa te intorci sa mai primesti. A fost suficient cat sa nu mai fie nevoie de o portie suplimentara, dar au fost si persoane care au luat si a doua oara.
Ne-am odihnit, am facut iar poze, baie...


Urmatoarea destinatie a fost o plaja de pe insula privata Scorpios unde ne-a debarcat pentru o baie intr-o apa foarte limpede si plina de pesti care asteptau mancare de la pasagerii care aruncau bucati de paine in apa.


Pe tot parcursul calatoriei, Capitanul Gherasimos a fost foarte haios, a facut glume la care s-a ras copios, am fost serviti cu ouzo(otrava curata pentru mine, nefiind bautor de alcool, m-a lasat fara aer), masline, lubenita(pepene verde), s-a dansat, ne-au fost oferite informatii despre imprejurimi si date istorice, iar spre finalul calatoriei au oprit motoarele si au coborat vela, barca find propulsata doar de vant si a atins viteza de 6-7km/h(tetsat pe GPS). Asta ca sa se justifice multe din pozele facute pe care le-am pus si par sa nu aiba logica acolo.
La bordul barcii erau toalete, dus ca sa speli sarea de pe tine, bar, "duty free" :)), adica tricouri imprimate cu barca pe care eram.
O experienta care a meritat toti cei 100 euro pentru 2 persoane, totul find inclus in pret.


La ora 19:00 am ajuns la hotel, am facut un dus si am plecat sa ne plimbam ca sa mancam o inghetata. Initial am cerut 3 cupe, dar cand am vazut ca punea cu polonicul, am hotarat ca totusi sunt suficiente doar 2 cupe :))
Foarte animat Vasiliki, terasele erau aproape pline la acea ora.
Ca sa intelegeti ce oameni nebuni suntem, am facut peste 800 de poze, doar azi. O gramada de filmari si nici macar nu iau in calcul cele peste 1000 poze facute sub apa cu GoPro. Si cica acum trebuie sa ma limitez la pusul de poze pe blog. Grea decizie...


Ziua 13, joi 18.07.2019
Cine nu-i gata, il iau cu lopata si fara nicio legatura cu nimic, am hotarat sau scoatem alarma de pe telefon ca sa ne trezim cand dorim. Si a fost aproape asa, pana m-a sunat cineva la ora 8:30 ca sa ma intrebe daca sunt in concediu :))
Pentru ca am tot fost intrebati de micul dejun, cam asa arata, in mare, nu m-am pus sa fac poze in detaliu, ma ia cu rusine :). Si poze cu ce am ales noi azi sa mancam, eu omleta cu carnati si bacon, compot de piersici, iar Mona tortelini cu cremvusti, foietaj cu vanilie si cafea cu lapte.


Si am ajuns pe plaja Kathisma, este enorma, cu parcari enorme, cu enorm de multe umbrele si enorm de multi oameni pe plaja si in apa. Nu-mi venea sa cred ca la un moment dat toate sezlongurile erau pline iar portiunile de plaja libera era plin de umbrelute, cearceafuri si prosoape cu oameni pe ele.
6 euro parcarea pentru toata ziua, dar macar ofereau conditii. Era acoperit, aveai acces la cabina de dus, toaleta si cabina de schimb, chiar si paza. Unde mai pui ca mesajele scrise erau chiar amuzante, chiar si cu greseli :))


Plaja este cu pietricele marunte si nisip, au fost valuri iar intrarea este brusca, 4-5m si ajungea apa la gat. Buna de baie, ce este drept, culoarea specifica plajelor de pe coasta de vest, dar trebuie sa stii sa inoti. Unde mai pui ca au venit la un moment dat 2 valuri mari, i-au amestecat de nu mai stiau unde sunt. Era o tanti la pe la 50 ani cu slipul facut tanga, tatele pe afara si nu se putea opri din ras. O alta tanti i le indesa la loc in sutien si aia nu se putea opri din ras. Sunt sigur ca au fost multe situatii similare :))


Ne-am simtit cam ca la Mamaia, plin de vanzatori de: gogosi, hakuna matata, don't worry be happy, masaj, ceasuri, haine, bijuterii, inghesuiala, oferte petreceri pe vapor(de la 2), salt cu parapanta, excursii cu vaporul... De cum am facut 2 pasi pe plaja deja era omul cu oferta de parapanta pe noi. Nu foarte agresivi, dar simteau nevoia sa-ti spuna toata oferta, poate, poate. Unul dintre cei cu oferta de excursii cu vaporul ne-a facut reducere, ne-a oferit si o petrecere pe barca gratis daca tocmim excursia. Sa nu va spun ce mortal era cand vorbea, stia si el cateva cuvinte in romana si printre enlgeza pocita baga si cuvintele in romana :))
La un moment dat parca totusi voiam sa incerc parapanta iar Mona a tinut cu ursul, ma incuraja. Asta a fost, 40 euro de la 140m si cu o durata de 5 minute(verbal), in practica a durat putin peste 2 minute. Mi-a spus pilotul ca in functie de vant, cam 4-5 minute, dar astazi nu a fost suficient de puternic.
Mai exista si varianta de 650m inaltime, 75 euro si durata este de 10-15minute, care, din spusele pilotului, este cel mai spectaculos din toate punctele de vedere. De la peisaj, la timpul petrecut in aer si daca ai oO, face si acrobatii. Am vazut acrobatiile, te insurubeaza in jos de zici ca nu se mai opreste si te arunca stanga/dreapta de nu mai stii pe ce lume esti. Era suficient sa-i auzi cum urlau :))
O experienta faina, as repeta oricand, dar varianta mai inalta :D
Mai putin faptul ca mi-a zis ca dureaza vreo jumatate de ora pana ma ia si a cam uitat de mine, am ajuns dupa 3 ore sa ma plimbe.




Dupa aproape 7 ore pe aceasta plaja, doar ce am ajuns din nou cu picioarele pe nisip, mi-am dat seama ca nu prea putem pleca, drumul de iesire de pe plaja era blocat, coada enorma de masini care nu se miscau. Din cand in cand pareau ca misca putin. Adica ne-am zis ca este momentul sa plecam si a durat cam 20 minute sa iesim de acolo. Multi soferi prosti care nu gandesc, soferi de duminica si sarbatori legale care si-au dat intalnire toti atunci si acolo, se incadreaza prost si altii nu mai au loc sa treaca. Asta ca si completare la toti cei care au parcat pe lateralul drumului de acces spre plaja, doar ca sa nu plateasca parcarea, circulatia find posibila doar pe o singura banda. Iti dai seama ca de pe plaja plecau multe masini, grupate si era suficient sa coboare careva spre plaja. Aia era, sa dai cu spatele la deal pe un drum inghesuit si cu serpentine in loc e tot ce ti-ai putea dori. Sa vezi senzatie daca mai apare mai unul care doreste sa ajunga la plaja :))
Cum spuneam, noi am iesit dupa 20 minute si asta datorita politiei care dirija circulatia, adica opreau sus masinile si le dadeau drumul sa coboare abia dupa ce urcau un numar semnificativ de masini ce plecau.

Ajunsi in hotel, am facut un dus si am plecat in Vasiliki sa mancam. De data aceasta am zis sa incercam si o alta terasa, Zotos, unde sa mancam. Nu a fost deloc rea mancarea, dar nici senzationala. Eu am luat o Fasole giganta la cuptor(6 euro) si Mona Biftec umplut cu cascaval.(12 euro).


Mai o scurta plimbare si o inghetata pe care am savurat-o in drum spre hotel. Cele 135 de trepte pe care le urcam in fiecare zi, azi au picat la fix, am ajuns in holul hotelului cu limba scoasa, transpirati si gafaiam ca dupa un maraton :))

Ziua 14, vineri 19.07.2019
Ca si in ziua precedenta, nu am mai pus telefonul sa sune ca sa ne trezeasca mai devreme, asa ca am facut ochisori putin dupa ora 9:00. Am coborat la micul dejun si am hotarat ca astazi o sa facem mai nimic, ne relaxam, dupa care continuam sa facem nimic.
Si totusi, asa mai greu si cu timp ne-am pregatit de drum(3-4km) si am mers la o fabrica locala de ulei de masline, Bio Olive Oil Factory, de unde am cumparat ceva ulei, 10.5 litri. Nu cantitatea este interesanta, ci faptul ca noi am ales recipientele iar tanti le-a umplut direct din rezervorul unde era stocat. Aveam de ales intre doua variante: din masline verzi pentru gatit sau din masline negre mai bun pentru salate dar si pentru gatit. Am luat din ambele. Aveau si un cos cu bucati de paine si mostre de ulei in care inmuiai si puteai gusta. De altfel avea mostre si din toate produsele de masline pe care le aveau la vanzare.
Sa nu intelegeti gresit, nu este tot uleiul pentru noi :)), doar ca avem multi prieteni, rude si probabil probleme la vama din cauza cantitatii :))
Tot de aici se poate cumpara si pasta de masline, masline in borcan in diverse cantitati, culori si preparare. Doar daca ai gustat inainte asa ceva poti aprecia cat de bun este.
Preturi? Stiu ca o sa ma intrebati, asa ca: 0.750ml 5 euro, 3L 15 euro, 5L 25 euro. Nu este mai ieftin ca si de la alti producatori de ulei, dar macar nu a fost expus si tinut in soare la vanzare pe marginea drumului(e plin de ele peste tot). In magazine este mai ieftin dar cel mai probabil nici aceiasi calitate. Nu suntem noi experti, doar ne dam cu parerea. Masline erau la 6 si 8 euro un borcan de 1L, in functie de produs.




Pe la ora 12:00 eram la camera si am inceput sa facem nimic pana pe la 14:00, cand ne-am trezit.
A urmat partea de relaxare jos la piscina, putina baita, stat la soare, un frappe. Daca Mona s-a bronzat cu toate modelele de haine pe care le-a purtat, s-a gandit sa incerce si modelul de la umbrela, daca o puteai numi asa :))


Este ora 17:30 si am inceput sa impachetam, vorba aia "omul vine, sta o leaca mai mult, dar mai si pleaca" :))
Si am plecat spre Great Sunset View, in apropiere de satul Tsoukalades, ca sa prindem apusul si sa facem sute de poze pana ne iasa 2-3 perfecte.
Pe drum ne-am oprit la terasa Platanos ca sa mancam. Pe cat de simpla mancarea, incredibil de gustoasa! Recomand!


Asa, ne indreptam spre Great Sunset View, dar era clar nu mai ajungem sau o sa fie putin prea tarziu sau chiar la fix. Stiind ca pe acolo o sa fie aglomeratie, Mona a avut inspiratia sa spuna plaja Khatisma si dupa 10 secunde am virat stanga spre ea. A fost o decizie foarte inspirata, aici am ajuns la timpul potrivit pentru sutele de poze. O sa incerc sa pun doar cateva, dar este greu, au iesit mai mult de 2-3 foarte reusite.


A fost un fel de "hai sa pozam apusul de pe plaja", "ok", "ce fain iasa pozele", "da draga" si din poza in poza si-a adus aminte... "este doar vina ta ca s-a terminat concediul!". Le-am incasat pe toate ca un adevarat barbat ce sunt! In final am reusit sa o impac promitandu-i ca peste 2 luni o duc din nou in concediu. Va jur ca este aproape credibil ca asa s-a intamplat! Până și eu era să cred :))

Gata ca se ingroasa gluma, mai avem doar 6 ore de somn, bagajele sunt 90% impachetate, dimineata decolam.

Ziua 15, sambata 20.07.2019
Nu prea stiu cum o sa decurga aceasta zi, cert este ca plecam spre Romania, intentionam sa fie la ora 7:00. Si chiar am pornit motorul la ora 6:58, ne-am incadrat perfect. Desi Mona a vrut sa-mi spuna sa opresc alarma si sa ne intoarcem pe partea cealalta :))
Bun, micul dejun la hotel este de la ora 8:00, l-am pierdut, asa ca ne-am oprit in Nidri la Art & Bake bakery unde am luat micul dejun: foietaje cu branza, lapte, cafea.
Si am plecat la drum, cu calm, fara graba, stiam ca nu mergem direct acasa, ci ne oprim la Loutra Pozar ca sa mai facem o baie, sa ne odihnim. A fost fain prima data, trebuia sa-i mai dam o sansa.
Cand am fost prima data in zona, am vazut enorm de multe livezi de cirese, printre cele de piersici si siko, doar ca ciresele erau culese, aleator se vedeau cateva cireste in cate un pom, probabil uitate cand a fost culesul.
Cum GPS-ul(Waze) ne-a dus acolo pe alt traseu, la un moment dat am trecut pe langa o livada unde atunci se culegeau ciresele care erau negre de coapte. Dat in frana, marsarier si parcat frumos pe langa pom. Mona a dat geamul jos si deja manca, eu inca aranjam masina :))




Satui de cirese, a mai luat Mona si cateva la pachet pentru mai tarziu, ne-am continuat drumul spre Loutra Pozar. De data asta am ales cel de-al doilea bazin care nu era atat de aglomerat si totodata am descoperit ca acolo mai era un restaurant foarte mare cu o piscina, pretul de persoana 3 euro.
Ne-am relaxat vreo nu stim cate ore, eu am si atipit putin, asa de bine era in apa termala.


La plecare a dat putin foamea peste noi si ne-am oprit la o terasa din statiune, oricum s-ar numi ea :)),  vezi aici ΞΕΝΩΝΑΣ-ΤΑΒΕΡΝΑ "ΤΟ ΧΩΡΙΑΤΙΚΟ". Foarte buna mancarea si aici. Nenea care ne-a servit a fost foarte simpatic, rupea cateva cuvinte in engleza si stia si "mutumesc" in romana. Dar stia rusa :))


Dupa o pauza de vreo 5 ore, in total, am plecat spre casa. Inainte cu vreo 20km de a iesi din Grecia, m-a lovi un somn de nu eram in stare sa procesez nimic. M-am oprit de vreo 2 ori, am atipit si cateva minute in masina. Degeaba, nu se lasa somnul de mine. Cum mai erau 7km pana in vama, am facut un efort cat sa oprim intre vame la Duty Free de unde am baut un RedBull, care, dupa vreo 3-4 minute mi-a dat aripi. Eram viu de imi venea sa alerg in jurul masinii. Asa ca ne-am continuat drumul fara stres, am trecut toata Macedonia si imediat ce am intrat in Serbia, am oprit in statia peco, am alimentat si de la ora 23:30 pana pe la 4:30 am dormit dus. M-am trezit si era un frig in masina de te apuca tremuratul. Mona era acoperita cu un prosop si tot era inghetata. Bun, era momentul sa pornesc motorul si sa dau drumul la CALDURAAAAAA! Daca tot am pornit motorul si m-am trezit, mi-am zis sa plec la drum. N-am fost in stare sa conduc, niciodata nu pot conduce inainte sa rasara soarele, ma ia grav cu somn. Asa ca am tras in prima parcare si am mai atipit vreo 2 ore jumatate :)). Era cald si bine in masina(dupa vreo 15km de drum), n-am mai avut probleme cu frigul, mai ales ca a rasarit si soarele care a ajutat si el la mentinerea caldurii.
Nu mai stiu cat era ceasul, desi am dormit bine si eram odihnit, nu eram in stare sa procesez cat era ora in acel moment, oricum, 7:30 sau 8:30. Tind sa cred ca 7:30, ora Serbiei si de acolo confuzia. Mona n-a avut nicio treaba, s-a intors pe partea cealalta si pe la ora 9:00 a facut si ea ochisori.
Tot drumul catre casa l-am facut cu vreo 2-3 opriri scurte, putin cam cald la amiaza si pe la ora 13:30 am ajuns acasa.
Ca niciodata, am trecut prin vami foarte usor, maxim 15 minute am stat cel mai mult.
Ca sa nu uit, la intoarcere am platit 14,5 euro autostrada in Grecia, 3.5 euro in Macedonia si 10.5 euro in Serbia.

Concluzia:
Lefkada este o insula cu plaje cu potential, merita un concediu aici. Mult prea aglomerata pentru gusturile noastre, probabil am devenit noi putin mai pretentiosi. Plajele sunt foarte faine, apa fabuloasa pentru baie si culoarea aia... Am mancat foarte bine peste tot, portiile de mancare sunt foarte generoase si gustoase. Poate pe viitor, daca o sa fie in drumul nostru sau pe aproape, o sa o mai vizitam.
"Cat v-a costat acest concediu" a fost cea mai frecventa intrebare primita, pe locul al doilea find "tot in concediu? mai aveti mult de stat?" :)). Sunt sanse mari sa fie invers sau cel putin la egalitate :P. Nu stiu cum sunteti voi dar pentru noi un concediul "principal" de 7 zile nu este o optiune. Minim 10 zile, maxim pe la 16 zile. Acum 2 ani cand am stat 19 zile a fost prea mult, zic eu, atat de mult m-am deconectat incat atunci cand am ajuns la lucru nu reuseam de niciun fel sa ma organizez. Mi-au trebuit aproape 2 saptamani sa-mi intru in ritm, depresia fiind mult prea accentuata. Nu-i bai, dupa o luna jumatate am mai mers si alte 7 zile pe Thassos, dar asta este o alta poveste care nu apare pe blog.
Deci un prim concediu de 14 zile urmat de alte 7 zile peste 2 luni ca sa refacem bronzul, este ideal pentru noi :D.
Revenind la acest concediu, cam astea au fost costurile:
-  60 euro cazarea in Edessa, mic dejun inclus, o noapte
- 110 euro cazarea in Parga, 2 nopti
- 511 euro cazarea in Lefkada, mic dejun inclus, 11 nopti
- drumul: motorina 130 litri motorina(3220km) + autostrada: aproximativ 200 euro
- mancarea, berea, inghetata, cafele, fructe si alte cele: aproximativ 600 euro(n-am gatit nimic, nu am avut nimic de acasa, totul a fost cumparat)
- intrarea la diverse obiective, excursia cu vaporul, sezlonguri, parapanta, multe suveniruri: aproximativ 600 euro 
Costul total al concediului a fost de aproximativ 2100 euro.

La un moment dat am pus pe facebook o poza cu o lista. A innebunit lupul! toti ma intrebau de unde am luat acea lista, am si din alte locatii?! Raspunsul nu este simplu si nicidecum cel asteptat de voi :))
Lista am construit-o citind si cautand informatii despre locatia unde urma sa mergem: Google, Maps, YouTube, Bloguri si diverse alte site-uri.
Asa facem de cativa ani, este mult mai simplu asa si nu pierdem timpul cautand atunci cand suntem deja acolo in concediu, va garantez ca timpul din concediu trece repede si este foarte pretios, ca sa nu spun scump :)
Nu sunt rau, am sa pun si doua poze cam cum ne-am planuit noi concediul, nu m-am gandit pana acum la treaba asta. O poza cu insula unde am notat locatiile de interes: plaje, de vizitat, etc, si una cu numele si coordonatele GPS pentru fiecare locatie in parte. Indiferent ce fel de GPS folosesti(Google Maps, Waze, iGo...), introduci coordonatele, GPS-ul gaseste si te duce la acea locatie. La iGo trebuie sa intri in meniul unde se introduce coordonatele, dar la restul se cauta dupa coordonate, nu dupa locatie(oras). In cea de-a treia poza puteti vedea cum am extras eu coordonatele ca ulterior sa le pot folosi. Din acest link puteti descarca fisierul in format .xlsx cu coordonatele.

20 comments:

Anonymous said...

Cristi de ce te complici sa mergi cu loganul si nu mergi direct cu avionul? Eu am mers in Creta si de acolo am inchiriat masina.

CRiS said...

Am cazare in 3 locații, diferente de 100-250km intre ele.
In plus, nu depind de ore fixe, mă trezesc când vreau, plec când vreau. Iau cu mine care bagaje vreau, duc tot ce am nevoie fara sa am stresul de spatiu. Gen: laptop, echipament snorkeling(labe, ochelari și tub), laptop, DSLR, GoPro cu toate accesoriile, haine de schimb pentru fiecare zi...
Să închiriez o mașină peste tot pe unde merg ar crește considerabil costurile.
In locații mai depărtate mergem cu avionul, o să vezi in curând

Anonymous said...

Conediu placut...pare interesanta Lefkada poate o sa o vizitez si eu
Apa marii e peste tot limpede?

CRiS said...

Aha, Deci ai citit doar titlul :))
In Lefkada ajungem peste 2 zile.

Ioji otvos said...

Aștept cu nerăbdare continuarea!

XadiX said...

Distracție plăcută și la cât mai multe foto

XadiX said...

Și ai grija la urs!
Au găsit și ăștia din zona urme de laba😀

CRiS said...

Vine, vine

CRiS said...

Eu n-am văzut nimic :))

Ioji otvos said...

Crede-mă că mă străduiesc să-ți fac în ciudă cu tot ce pot nu doar cu înghețata!😁

Sorin said...

E o adevărată plăcere să iti urmăresc blogul imi plac si pozele se vede ca ai experienta in ce faci,se trage de la tutoriale poate ne intalnim cat mai stam prin Grecia

NCT said...

Recomand, pentru peisaj, Porto Katsiki!
Nu stiu daca am scris corect. Dar privelistea, la apus, de pe traseul care te duce acolo.... E magnifica.
Sunt cateva puncte, pe traseu, de bell-vedere!!!

CRiS said...

Ai știut că suntem acum aici? Ne urmărești? :))
Deseară apar detaliile zilei de azi, dacă merge ok internetul.

Robert01 said...

Ai scris undeva cam cat a costat toata distractia? nu am gasit:(

CRiS said...

Păi îți pare că este gata distracția? :))
Pe luni ne auzim cu totalul

Unknown said...

Acum pe final de vacanta ce insula ai alege intre kefalonia si Lefkada ? 🤔😉

CRiS said...

Dă-mi o fracțiune de de timp să mă gândesc, Kefalonia fara doar și poate

MARIUS Aciu said...

Merci, în 2 saptamani poposim și noi pe Kefalonia. Așteptarea și nerăbdarea ne chinuie ����. Pe Lefkada am fost in 2017 !

Unknown said...

Te am urmarit pe blog în fiecare zi și astept impresiile de pe Kathisma!

CRiS said...

@Marius: nu ai sa fii dezamăgit!
@Unknown: le-am scris deja sus, nimic impresionant, ba chiar am motive sa o evit pe viitor, dacă o să mai fie un viitor concediu pe Lefkada